Cea mai trista zi din viata mea a fost o zi de 6. Cand a luat sfarsit acea zi, eram arsice, iar inima mea arata ca o cutie de bomboane “cip” de pe vremuri. Pfui, nu mai vreau in tara aceea niciodata!
Dupa o noapte de plans non-stop, dimineata m-am dat jos din patul meu rosu imbracat in asternuturile mele rosii, acoperit de blanita mea rosie.
Cu moaca umflata de plans, m-am dus in baie si m-am uitat in oglinda. Mi-am dat seama ca sunt un dezastru, sincer, daca n-ar fi fost vorba despre un divort m-as fi bagat inapoi in universul rosu si m-as fi trezit peste un an, vindecata, zambitoare, fericita ca alta data (alta data nu in timpul casniciei, pardon).
Plangand am cautat un sapun, eram disperata pentru ca ma gandeam ca nu se poate sa mi se fi terminat rezerva tocmai intr-o zi de 6. Am avut noroc. Am gasit unul in bucatarie, cred ca l-am uitat din greseala langa gris, faina, condimente si fructoza, dupa cele mai recente cumparaturi.
Apoi, tot plangand am incercat sa ma fardez, stiu exact ce am asezat pe fata mea ciopartita de lacrimi: un fard Mac si o pudra Shiseido.
M-am fardat de doua ori, pentru ca prima oara am izbucnit in plans asa rau incat a trebuit sa o iau de la capat. Apoi, mi-am cautat tacticoasa cea mai urata si mai neagra rochie (eu am foarte multe rochii – dar mai niciuna nu e serioasa). Am gasit-o, m-am imbracat in negru pentru ca, da, pentru mine a fost o inmormantare: cea a celei mai mari dorinte a unei femei-aceea de a avea un mariaj nascut din iubire (pentru ca nu m-am maritat pentru bani).
In masina mi-am pus un CD cu Marit Larsen, imi place fata asta de nu mai pot.
La tribunal m-am intalnit cu avocatul, care mi-a spus razand a bataie de joc ca “in sfarsit daca vreau sa fac compromisuri pentru cariera nu mai am un fraier care sa ma tina pe loc”. Atunci mi-am dat seama ca onorariul s-a dus spre un om care, du
