Cine citeşte ziare japoneze ca să vadă ce a declarat Băsescu cât a fost în vizită pe acolo? Iată că se găseşte câte cineva. Şi atunci afli cu surprindere că, dacă Statele Unite şi aliaţii lor ar ataca Iranul, România “ar acţiona alături de aliaţii ei, pentru că suntem membri NATO şi UE”. Uau! Staţi puţin, uşurel!
În primul rând, e normal ca Statele Unite să folosească şi băţul şi morcovul în cazul Iranului şi să nu scoată varianta unei ofensive militare de pe masă. Dar de ce trebuie să o facă şi România? În al doilea rând, nu orice acţiune militară a Statelor Unite devine în mod obligatoriu o acţiune a NATO. Iată exemplul Irakului. Şi în cazul Iranului, vor fi destule naţiuni din NATO care nu vor fi de acord cu o acţiune militară. Atunci, ne revine sarcina de a judeca noi înşine dacă vrem sau nu să ne băgăm cu aliaţii americani în povestea asta. Dacă s-or hotărî Statele Unite să plece la război contra Iranului (ceea ce eu nu cred), atunci vom discuta în CSAT şi în Parlament chestiunea şi vom vedea ce se va hotărî. Dacă până atunci se va afla şi scutul anti-rachetă pe teritoriul României, va exista o constrângere în plus.
În al treilea rând: ce legătură are Uniunea Europeană în povestea cu acţiunea militară? Nu există încă adevărate politici comune în domeniul apărării, ele fiind de-abia în faşă. Băsescu ar trebui să se abţină de la a arunca vorbe pe chestiuni care ţin, până la urmă, de securitate şi diplomaţie, fără a cântări situaţia.
Cine citeşte ziare japoneze ca să vadă ce a declarat Băsescu cât a fost în vizită pe acolo? Iată că se găseşte câte cineva. Şi atunci afli cu surprindere că, dacă Statele Unite şi aliaţii lor ar ataca Iranul, România “ar acţiona alături de aliaţii ei, pentru că suntem membri NATO şi UE”. Uau! Staţi puţin, uşurel!
În primul rând, e normal ca Statele Unite să folosească şi băţul şi morcovul în cazul Iranului şi