Pe căldurile năpraz-nice ale Bucurestiului, totdeauna mă gândesc la eschimosi. La igluurile de gheaţă, la reni scoţând de ger fuioare de aburi pe nările lor catifelate, pline de chiciură.
La troienele de omăt pe care vântul puternic al extremului nord le spulberă în văzduhul luminat de soarele palid al zilei polare.
Odată, am avut cinstea de a sta de vorbă cu un eschimoş —, pot să spun veritabil.
Era. un profesor entomolog - studiase la Havard.
De unde insecte, gâze şi alte fiinţe cu aripioare prin locurile acelea pustii, interesul pentru acestea, nu ştiu...
Nici nu am aflat şi nici nu am îndrăznit să-l întreb pe interlocutorul meu exotic de un ceas, două...
Am stat de vorbă bând lapte de ren amestecat cu whisky american,
Un Bourbon tare ce tăia gustul dulceag care se zice că ar avea calităţile laptelui femeii umane...
Soarele se învârtea la orizont - lumină ca ziua, deşi erau orele trei din noapte.
Termometrul de pe ceasul sofisticat al entomologului arăta minus cincisprezece grade.
O plăcere; o adevărată plăcere. Gheţurile scânteiau bătue razant de astrul-tată al planetei...
Radioul, un aparat minuscul, pe care profesorul îl ţinea atârnat de gât, ca o amuletă, dădea ştirile...
Lupte, războie, sute de mii de victime, atentate iar, în Irlanda, în Grecia, în Turcia, cutremure devastatoare, incendii catastrofale, inundaţii, şi iar lupte crâncene în Africa, în Asia...
Jos, sub noi - cum şedeam pe o blană de urs alb, vânat de nepotul entomologului - globul terestru parcă îşi ieşise din minţi.
Jos - noi fiind deasupra, la pol...
A discutat apoi şi despre România.
Ce ţară fericită! A exclamat profesorul. Ce echilibru!... Să trăieşti la paralela 45!... Ce aşezar
