Jorge Luis Borges este un scriitor argentinian care a infestat științele umaniste cu modul său poetico‑filozofic de a vedea lumea. Asta credeam la 20 de ani, student la litere fiind și un radical al cititului fără idoli și fără metaforizări stupide.
din Money Express-ul de saptamina asta.
Borges era un zeu și mie îmi place să citesc doar oameni. Mă lăsau rece sutele de fani ce recitau cu ochii închiși din poeziile lui, scriau povestioare și parabole în stilul lui, obsedați fiind de felul filologic în care se juca el cu abisul. Borges imaginează, de exemplu, un personaj care rescrie Don Quijote, copiază cartea lui Cervantes cuvânt cu cuvânt, și care devine, astfel, autorul unei cu totul alte opere – o frumoasă metaforă a transcrierii, a citirii, a felului în care modificăm absolut orice carte am deschide. Tot Borges descrie o bibliotecă infinită în care toate cărțile se găsesc gata scrise în catalog – doar căutând o carte o rescrii atunci când numărul din care alegi e infinit – un bun prilej și pentru matematicieni să se îndrăgostească de acest scriitor.
L‑am disprețuit pentru că disprețuiam felul în care era citit și admirat. De ce vă spun dumneavostră, cititorilor unei reviste de și despre economie, astfel de baliverne umaniste?
Pentru că, poate nu știați, sunteți cel mai aproape de nostalgie, tristețe și redefinire a statutului pe care îl aveți în lume. Pentru că poveștile despre bani nu sunt doar despre bani, sunt în primul rând povești. Când citesc istoria unui faliment în această revistă sau a unui eșec, nimic nu mi se pare mai interesant – pentru că omul sau oamenii care s‑au prăbușit sunt puși în fața unei stări noi absolute.
Scuzat îmi fie tonul de ecleziast, dar între timp îl recitesc și învăț să mă apropii de Borges. Și am găsit o poveste în culegerea extraordinară de articole numită „Texte captive“ (Polirom, 2010). E povestea
