Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea şi Kelemen reneagă avizarea urbanistică tacită

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 martie 2010 ·

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii urbanismului care prevede introducerea avizului tacit pentru planurile urbanistice care nu primeau aviz de la o comisie interministerială, formată din reprezentanţi ai ministerelor Dezvoltării şi Culturii, în termen de 30 de zile, e renegat de oficialii ambelor ministere implicate. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Evenimentul zilei a relatat, săptămâna trecută, că un astfel de document a fost trimis pe circuitul de avizare pentru a fi lansat în dezbatere publică.

Astăzi, atât ministrul dezvoltării, Elena Udrea, cât şi Mircea Angelescu, consilierul ministrului culturii, au susţinut că proiectul apărut în presă nu a fost elaborat de către specialiştii instituţiilor pe care le conduc.

Asta după ce vineri, 5 martie, ministrul culturii, Kelemen Hunor, şi oficiali ai Ministerului Dezvoltării au precizat că „argumentul pentru această iniţiativă a fost evitarea unor abuzuri şi amânări nejustificate din partea autorităţilor”.

„O scrisoare pierdută”

„Eu am aflat din presă despre acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă despre care presa a relatat în ultima săptămână. M-am interesat şi vă spun că la nivelul Ministerului Dezvoltării nu există un astfel de act”, a spus Udrea.

La întrebarea moderatorului dezbaterii, Rodica Culcer, care i-a înmânat proiectul de act normativ, Udrea a menţionat că acesta poate fi un fals sau un proiect pe care l-a elaborat Ministerul Culturii.

Prezent la dezbatere Angelescu a precizat, la rândul său, că nici instituţia pe care o reprezintă nu a elaborat un astfel de proiect.

Totodată, Udrea a precizat că prin memorandumul încheiat cu FMI şi Comisia Europeană, guvernul s-a angajat să reducă termenele referitoare la avizarea documentaţiilor de urbanism.

Potrivit ministrului, reprezentanţi ai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea sportului, în doliu după decesul lui Mihai Leu: „România a pierdut un mare campion”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Lumea sportului românesc a reacționat după decesul fostului mare campion de box, Mihai Leu, răpus la vârsta de 56 de ani. Problemele acestuia datează încă din 2014, când a fost diagnosticat cu cancer de colon, iar în ultimii ani fostul mare sportiv

Doi funcționari, reținuți în dosarul actelor de identitate false pentru cetățeni din Rusia, Ucraina și Moldova

Ziua Constanta acum 53 minute
Doi funcționari publici au fost reținuți de procurorii Parchetului General în dosarul privind obținerea de documente de identitate românești false pentru persoane din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova, potrivit Agerpres. Potrivit usursei,

Cutremur în România, miercuri dimineață

HotNews acum o ora
Un cutremur s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut 3,7 grade pe scara Richter. Potrivit INCDFP, seismiul a avut

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

Polițiștii fac zeci de percheziții în Timiș la persoane care dețin arme fără drept

Mediafax acum 42 minute
Perchezițiile sunt făcute de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2023 și

SUA au suspendat brusc livrarea de armament pentru Ucraina. „Decizia a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul plan”

HotNews acum o ora
Pentagonul a suspendat unele livrări de rachete de apărare aeriană și alte muniții de precizie către Ucraina din cauza îngrijorărilor că stocurile SUA sunt prea mici, au declarat marți două persoane familiarizate cu această decizie, informează Reute

Ministerul Apărării: Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România / Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri

Mihai Stoica, mesaj în miez de noapte, după decesul lui Mihai Leu: „Atunci l-am cunoscut și am realizat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica (60 de ani) președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a postat un mesaj în miez de noapte, imediat după .

Marea Britanie înregistrează cea mai caldă zi a anului de până acum / Temperaturile caniculare, de 40 de grade Celsius, închid şcolile în Franța

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În timp ce unele părţi ale Regatului Unit au înregistrat temperaturi de peste 34 de grade Celsius, stabilind un nou recorsd, numeroase ţări europene se luptă cu condiţii şi mai fierbinţi, iar incendi

Stellantis avertizează: Ar putea fi închise fabrici din cauza amenzilor UE pentru emisii de carbon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Stellantis ar putea fi nevoită să închidă unele dintre fabricile sale europene, inclusiv în Italia, din cauza riscului unor amenzi masive impuse de Uniunea Europeană pentru nerespectarea ţintelor de

Vremea

București
acum

23°
mie.

17°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

24°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°