Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO) va lansa, pe 16 martie, o procedura moderna si simplificata de selectie a functionarilor UE. Noul sistem de recrutare european se vrea mai bun, mai rapid si mai relevant. Cum? Va avea mai putine etape de selectie, va pune accentul pe evaluarea competentelor si nu a cunostintelor, ca pana acum, si va recruta anual aplicanti pentru posturile cel mai des intalnite. "In contextul unei piete a locurilor de munca din ce in ce mai competitive, este necesar ca institutiile europene sa poata atrage o gama larga de candidati de cel mai inalt nivel", a declarat Maroš Šefcovic, vicepresedinte al Comisiei, responsabil pentru relatii interinstitutionale si administratie. "De asemenea, este important sa nu ii pierdem, iar acest lucru il putem realiza doar daca acestia au perspectiva de a gasi un loc de munca atractiv, fara intarzieri nejustificate. Noul sistem se bazeaza pe cele mai bune practici la nivelul sectorului public. Acesta va oferi institutiilor UE oamenii potriviti la momentul potrivit, ramanand, in acelasi timp, fidel principiului unei concurente deschise si echitabile", a adaugat oficialul.
EPSO a introdus un plan ciclic de trei ani, in cadrul caruia institutiile isi evalueaza in mod regulat necesarul de personal. Vor exista concursuri de recrutare anuale, in trei cicluri, pentru administratori, asistenti si lingvisti, completate de concursuri individuale pentru specialisti. Pentru a pune capat situatiei des intalnite in care, timp de mai multi ani, candidatii inscrisi pe lista de rezerva nu gaseau efectiv un post, listele de rezerva vor fi valabile doar un an, pana la data finalizarii ciclului concursurilor din anul urmator. Majoritatea candidatilor de pe listele de rezerva vor fi invitati la interviu. Participantii vor avea posibilitatea sa fie informati in legatura cu evolutia lor in cadrul concursului