Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep protestele în învăţământul doljean

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 martie 2010 ·

Săptămâna viitoare se va da startul protestelor în învăţământul doljean, dar şi naţional. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ - filiala Dolj au anunţat ieri calendarul acţiunilor de protest. Ei susţin că vor merge până la greva generală şi boicotarea anului şcolar dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.

Mitinguri, pichetări şi greve de avertisment, la nivel local, în perioada 15 martie - 2 aprilie, pichetarea sediilor guvernului şi Ministerului Educaţiei - în perioada 12-30 aprilie, miting de protest, la nivel central, în perioada 1-15 mai, depunerea de plângeri împotriva Guvernului României la organismele internaţionale, grevă de avertisment, în intervalul15-31 mai, la nivelul întregii ţări sunt doar câteva dintre acţiunile de protest puse la cale de membrii FSLI, în semn de revoltă faţă de situaţia actuală din sistemul de învăţământ. „Miercuri am fost chemaţi la o rundă de discuţii şi negocieri de către ministrul educaţiei. Am purtat discuţii intense, fără o finalitate. Nu este normal ca într-un an să fie restructurate peste 1.000 de posturi doar în judeţul nostru, şi peste 33.000 la nivel naţional. Aceasta nu este o măsură de eficientizare a sistemului. Am primit şi o propunere din partea ministrului, mai mult decât deplasată, să renunţăm la plata profesorilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pe Legea nr. 221. Este inadmisibil ca o hotărâre judecătorească să nu fie respectată. O hotărâre judecătorească este prin sine o lege. La nivelul federaţiei din învăţământ sunt zeci de mii de procese câştigate. Guvernul a sistat acordarea fondurilor necesare continuării investiţiilor începute anul trecut. În judeţul Dolj avem unităţi de învăţământ date în judecată pentru lucrări efectuate şi neachitate, de exemplu Şcoala Urzicuţa, care are conturile blocate“, a precizat Constantin Rada, preşedinte

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 33 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 40 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 44 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 54 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°