Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine repară calea ferată la Balota?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 martie 2010 ·

Călătorii care tranzitează judeţul Mehedinţi sunt lăsaţi să aştepte ore în şir în frig, iar CFR nu se interesează despre condiţiile din trenuri, gări şi reparaţia căii ferate care s-a rupt în urmă cu 19 zile.

Chiar dacă oamenii au bilete, abonamente şi autorizaţii pentru a călători cu trenurile de la Drobeta Turnu Severin spre Bucureşti şi retur, CFR nu le pune la dispoziţie microbuze pentru a-i transborda din gara Severin în Prunişor, situaţie impusă de alunecarea de teren care a avut loc la jumătatea lunii trecute în Balota.

„Din cauză că nu au mai reparat calea ferată la Balota, ne plimbăm prin frig cu un autobuz, care s-a şi stricat, şi am aşteptat o oră să îl repare“, a spus un călător nemulţumit.

Din când în când, Jandarmeria mai pune la dispoziţie autobuzele proprii cu titlu gratuit să îi ducă pe călători la tren. Fiind vechi, autobuzele au început să cedeze, spre disperarea călătorilor.

„În gări este frig, afară este frig. Am stat aici aproape o oră să repare autobuzul, dar nici acolo nu e mai bine, că trenurile sunt îngheţate“, a spus alt călător.

Chiar dacă s-a dat termen 30 de zile pentru repararea căii ferate, nimeni nu a mişcat un deget, şantierul fiind părăsit.

„Au trecut aproape trei săp­tămâni şi am con­statat că si­tua­ţia s-a agravat şi terenul a alu­necat mai mult. Dacă nu se intervine urgent pen­tru re­fa­ce­rea şi con­so­li­da­rea terasa­men­tului, pagubele vor fi mult mai mari şi ter­me­nul de executare a lucrării va fi, probabil, de trei sau patru luni. Am pus la disp­o­zi­ţia CFR Călători, cu titlu gra­tuit, două autocare cu ajutorul că­ro­ra se face transbordarea că­lătorilor, astfel încât oamenii să poată ajunge cu trenul la Bucureşti sau Timişoara. În­ţe­le­gerea a fost pentru o lună“, a de­cla­rat prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mîţu.

„Nu a lucrat nimeni nimic din cauza vremii“, a spus şeful găr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°