Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljenii nu mai sunt dispuşi să se împrumute

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 martie 2010 ·

Volumul creditelor contractate de doljeni a scăzut în ultimul an cu aproape 4%, în condiţiile în care, în ianuarie 2009, volumul împrumuturilor era cu peste 30% mai mare decât în ianuarie 2008.

Diminuările masive de personal din Dolj şi scăderea dramatică a salariilor din ultimele 12-13 luni i-au determinat pe doljeni să fie extrem de prudenţi cu cheltuielile şi, implicit, cu noile împrumuturi. Potrivit ultimului studiu al Băncii Naţionale a României (BNR) cu privire la comportamentul financiar al populaţiei şi agenţilor economici în profil teritorial, în luna ianuarie a acestui an, volumul creditelor contractate îşi menţine o tendinţă de scădere. Dacă în ianuarie 2009, volumul împrumuturilor contractate în judeţ ajunsese la aproximativ 4,963 miliarde de lei, la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, nivelul împrumuturilor era de aproximativ 4,812 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o diminuare de aproximativ 3%. Asta, în condiţiile în care, volumul împrumuturilor înregistrate la sfârşitul lunii ianuarie 2009 este cu aproape 32% mai mare decât cel al creditelor contractate până la sfârşitul lunii ianuarie 2008.

Doljenii continuă să se împrumute în valută

Din cele 4,812 miliarde de lei împrumutate de doljeni până la sfârşitul lunii ianuarie 2010, aproximativ 2,508 miliarde sunt credite contractate în lei şi aproximativ 2,304 miliarde (aproape 48%) sunt în valută.

Asta, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a lui 2008 (anul în care efectele crizei nu-şi făcuseră încă simţită prezenţa), din cele 3,768 miliarde de lei împrumutate până la sfârşitul primei luni din an, 2,105 miliarde (aproximativ 54%) erau în lei şi doar 1,663 miliarde (aproximativ 44%) erau în valută.

Potrivit datelor furnizate de BNR, volumul de credite în valută a ajuns să fie aproximativ egal cu cel în lei încă de anul trecut, când, chiar dacă leul a încep

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Ministrul Mediului semnează Memorandum-ul pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov

Mediafax acum 32 minute
În contextul poluării dramatice din Bucureşti şi al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice, reunite într-un demers apolitic sub umbrela Platformei Civice

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°