Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câştigă bani costumat în femeie uşoară

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

Dumitru Popa, machiat strident, dansează pe aleile din centrul Madridului.Pentru că rudele nu au mai venit să-l ia de la autogară, un compatriot a dormit patru zile pe bănci şi a cerşit bani pentru mâncare.

Dumitru Popa (48 de ani), originar din Timişoara, a lucrat câţiva ani la un teatru din oraşul natal. În luna noiembrie 2009, şi-a rugat un văr stabilit la Madrid să-i găsească ceva de lucru, deoarece rămăsese fără slujbă de mai bine de un an.

„Aveam o grămadă de datorii şi eram disperat. L-am rugat pe vărul meu să mă ajute şi, după o săptămână, m-a sunat şi mi-a spus să vin în Spania, pentru că mi-a găsit un post de şofer. Am împrumutat 150 de euro pentru bilet şi în decembrie am plecat la Madrid", îşi aminteşte Dumitru Popa. Vărul îi spusese că îl va găzdui în casa lui. „Mi-a zis că salariul este de 1.100 de euro pe lună. După calculele mele, în vreo şase luni mi-aş fi plătit datoriile", spune bărbatul.

Părăsit în autogară

Din păcate, planul de acasă nu s-a potrivit cu cel din târg. Când a ajuns în staţia de autocare Mendez Alvaro din capitala Spaniei, acolo nu-l aştepta nimeni. A stat câteva ore pe peron, după care l-a sunat pe vărul lui, pentru a afla de ce întârzie. „Nu mi-a răspuns la telefon. Patru zile l-am tot sunat, dar nu am reuşit să dau de el", afirmă Dumitru.

Românul a dormit pe bănci şi a cerşit bani pentru mâncare. „La autogară era plin de români. M-am bucurat când am cunoscut compatrioţi, parcă îl întâlnisem pe Dumnezeu. Spre surprinderea şi dezamăgirea mea, niciunul nu m-a ajutat. Nici nu mai vreau să aud de români", spune ferm Dumitru.

Cineva i-a spus că îşi poate găsi un serviciu cu ajutorul anunţurilor de pe străzi. Astfel, Dumitru a ajuns în Plaza Mayor din centrul Madridului, zona în care sunt cei mai mulţi mimi, cântăreţi şi artişti, care îi încântă pe trecători în schimbul câtorva mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°