Din peisajul teoretic al literelor româneşti lipsea o abordare din unghi metodic şi metodologic a criticii noastre postbelice, o sinteză critică lipsită de parti-pris-uri a principalelor direcţii (manifestate sau nu şi teoretic explicit) din ceea ce s-a dovedit pînă acum a fi cea mai productivă vîrstă a criticii româneşti. Cartea recent apărută semnată de Oana Fotache, Divanul criticii. Discurs asupra metodei în critica românească postbelică, răspunde mai mult decît satisfăcător acestei necesităţi, dintr-un unghi de vedere nu arareori incomod(ant), pe care critica românească tinde să îl marginalizeze, dacă nu chiar să îl facă uitat uneori: cel al teoriei literare. Oana FOTACHE, Divanul criticii. Discursuri asupra metodei în critica românească postbelică, Editura Universităţii din Bucureşti, 2009, 302 p. Teza Oanei Fotache este aceea că peisajul criticii româneşti rămîne tributar vechii dihotomii afirmate în secolul al XIX-lea: Maiorescu (direcţia estetică) vs Gherea (direcţia ştiinţifică). Întreaga practică a criticii postbelice este judecată în raport cu această împărţire dihotomică în două tabere, vechea dispută a celor doi critici aflîndu-se la baza lipsei de sincronizare a discursului criticii postbelice cu tendinţele teoretice internaţionale, aspect posibil într-un anumit context politic de represiune a uneia dintre aceste două direcţii majore, după cum vom vedea în cele ce urmează. Structurat pe cinci capitole, volumul comportă o simetrie, o construcţie în oglindă, precum şi o circularitate, aspecte care, aşa cum vom constata la final, caracterizează atît obiectul discutat, cît şi modalitatea sa de construcţie (critică). Astfel, un prim capitol, ce urmează clasicului „Argument“, stabileşte cîteva premise teoretice necesare analizei discursului critic („Introducere în teoria criticii“). Urmează capitolul al treilea – „Panorama criticii literare europene