* faţă de astă-vară, când seceta aproape îl lăsase fără luciu de apă, nivelul Lacului Sărat este foarte mare acum, după precipitaţiile abundente din această iarnă
* administratorii bazelor de tratament din staţiune se aşteaptă la un sezon foarte bun
Faţă de felul cum arăta vara trecută, când seceta aproape îl ştersese de pe hartă, iar autorităţile judeţene au fost nevoite să-l alimenteze cu apă din canalele de irigaţii, luciul de apă al Lacului Sărat s-a refăcut, graţie precipitaţiilor abundente din această iarnă. "N-a mai fost atâta apă de câţiva ani. Se anunţă un sezon foarte bun", ne-a spus Ion Tănase, administratorul hotelului "Flora", din staţiunea Lacu Sărat.
Reamintim că astă-vară, la dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, lacul a primit un important aport de apă din reţeaua de irigaţii a judeţului. Acea acţiune a fost sancţionată cu avertisment de Agenţia Resurselor Minerale, care a considerat că prin completarea cu apă dulce este afectat echilibrul natural al lacului. "Ce ar trebui să facem, să-l lăsăm să sece de tot? Metoda aceasta s-a mai practicat şi în alţi ani secetoşi, iar nămolul şi-a păstrat proprietăţile terapeutice", se apăra, în august 2009, preşedintele CJ Bunea Stancu.
În acest an, autorităţile judeţene nu vor mai avea, cu siguranţă, bătăi de cap cauzate de nivelul lacului sărat. Apa a crescut atât de mult, încât lacul nr. 1, cel lângă care se află staţiunea balneo-climaterică, tinde să se unească din nou cu lacul nr. 2, cel care a rezultat după construirea unei căi ferate şi a unei şosele, în anii '50, când s-a ridicat combinatul chimic de la Chiscani. De altfel, cele două secţiuni ale lacului comunică printr-un pasaj ce trece pe sub terasamentul căii ferate. Prin acel pasaj a fost dirijată, astă-vară, apa provenită din sistemul de irigaţii. Acum, prin pasajul respectiv, în lacul n