Limbariţa este o plantă medicinală mai puţin cunoscută, dar care are însuşiri medicinale excelente. Este apreciată mai ales pentru proprietăţile contraceptive, antigliceminate şi de reducere a colesterolului.

În zonele mlăştinoase de munte se întâlneşte destul de frecvent o plantă modestă. Cu frunzele asemănătoare unor suliţe şi florile mici albe, limbariţa (Alisma Plantago-Aquatica) nu spune mare lucru. Puţină lume ştie însă că ea are calităţi medicinale deosebite. În medicina naturistă se folosesc tulpina, frunzele şi seminţele acestei plante, însă aproape niciodată proaspete, pentru că sunt toxice. Frunzele proaspete de limbariţă sunt rubefiante (produc o uşoară iritaţie) în contact cu pielea şi pe vremuri erau folosite pentru tratarea leprei şi a contuziilor sau umflăturilor.

În scopuri medicinale se folosesc frunzele, tulpina, rădăcina şi seminţele uscate sau sub formă de extract.

Utilizare

Extractul din rădăcini are efect antiglicemiant, anticolesterolemic, diuretic, hipotensiv şi antibacterian. Rădăcina este recoltată înainte de înflorire şi se usucă pentru a fi folosită mai târziu. Se foloseşte proaspătă doar pentru prepararea remediilor homeopate. Rădăcina de limbariţă este antibacteriană, scade colesterolul din sânge, diuretică şi hipotensivă. Se crede că ar scădea presiunea sanguină şi nivelul de zahăr din sânge şi, de asemenea, ar avea acţiune antibacteriană împotriva stafilococului, pneumococului şi Mycobacterium tuberculosis. Limbariţa mai este recomandată pentru tratamentul oliguriei, edemelor, nefritei, diareei acute, colesterolemiei şi ficatului gras. Limbariţa a mai fost folosită ca remediu pentru rabie, însă acest lucru a fost contestat de oamenii de ştiinţă.

Frunzele de limbariţă sunt folosite pentru tratamentul cistitei, dizenteriei şi calculilor renali. Frunzele proaspete sunt iritante, chiar toxice.