Elena Chiriţă, o Ioana D’Arc a Argeşului. Istoria parcă a uitat-o, deşi este una dintre puţinele femei din România considerate eroine. Şi-a sacrificat tinereţea pentru a merge pe front, din proprie iniţiativă. Acum mai este cunoscută doar de câţiva oameni.

Mulţi se miră când aud că ar fi existat pentru că manualele de istorie sau tratatele de acest nu o menţionează.

O fată în linia întâi

Fape neconsemnate în istorie au rămas scrise doar sporadic în câteva lucrări ale unor militari care au cunoscut-o chiar pe front. Unul dintre cei care au conscut-o este generalul maior în rezervă Alexandru Petrescu, decedat şi el, în 2009. Născută în satul Suseni, comuna Bogaţi, pe 30 noiembrie 1917, Elena Chiriţă avea încă cinci fraţi, a făcut numai patru clase şi a plecat apoi să muncească la Târgovişte. A ajuns apoi îîntr-un spital din bucureşti, ca femeie de serviciu şi mai apoi a cerut să plece ca sanitar pe front. Era în plină desfăşurare Al Doilea Război Mondial. De la a-i îngriji pe răniţi, a trecut repede la a pune ea însăşi mâna pe armă şi a lupta chiar în linia întâi, alături de Regimentul 96 Infanterie. „Dintre sutele de eroi ai acelor lupte, m-a impresionat într-un mod cu totul deosebit prezenţa unei tinere voluntare, pe nume Elena Chiriţă. O fată, cu arma în mână, în primele rânduri ale luptătorilor.”, spune generalul în singura carte dedicată eroinei. „Această fată a fost un adevărat fenomen , spuneau adeseori soldaţii care au conscut-o. Încă nu s-a născut glonţul care să mă lovească,” spunea ea adeseori. Către sfârşitul lunii octombrie 1944, Elena Chiriţă a fost avansată la gradul de sergent.

Cât de uşor ne uităm eroii

În luptele de la Budapesta, în prima zi a anului 1945, Elena Chiriţă este grav rănită de o grenadă care explodează la câţiva paşi de ea. Îşi pierde ambele picioare şi este trimisă în ţară. Mai trăieşte până pe 8 ma