Judith Kumin este directorul Biroului Regional pentru Europa al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR). În 1989 lucra la biroul UNHCR din Belgrad și a ajutat mii de români să scape de ororile comuniste și să înceapă o viață nouă. Prezentă la Timișoara pentru o întâlnire ONU care se ține pentru prima dată în istorie în afara Genevei, Judith Cumin a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul”.
Cum a început activitatea dumneavoastră la UNHCR ?
Lucrez de 31 de ani pentru UNHCR. Am ajuns în organizaţie imediat după ce am terminat studiile. Primii ani în i-am petrecut în Sud-Estul Asiei unde lucram la relocarea refugiaţilor din Vietnam, Cambodgia şi Laos. Apoi, după o perioadă la Geneva am ajuns la Belgrad pentru că am crezut că e un loc liniştit. Am calculat greşit. În 1993 am ajuns în Germania şi a fost ca şi cum i-aş fi urmat pe refugiaţi.
La Belgrad aţi cunoscut cei mai mulţi români...
Am fost reprezentatntul UNHCR înainte de războiul din fosta Iugoslavie. Scopul acelui birou era să ajute refugiaţii din România, Polonia, Bulgaria, Republica Cehă şi partea de Est a Germaniei. Foarte mulţi dintre aceşti oameni puteau trece graniţa spre Iugoslavia, dar nu puteau ajunge în Vest. Unii au ajuns legal la Belgrad cu vize, dar majoritatea au ajuns trecând ilegal graniţa, câteodată înot, câteodată pe cauciucuri. Cei mai mulţi veneau vara pentru că nivelul apei era scăzut. Când am ajuns eu, românii erau cel mai mare grup de refugiaţi. Erau bărbaţi, femei, copii şi oameni în vârstă. Situaţia era teribilă pentru ei în România.
CLICK AICI pentru a citi viaţa ca un film a unui medic veterinar sătul de comunism
Ce se întâmpla cu cei care erau prinşi?
Erau deţinuţi într-o închisoare, mai înâti în zona frontierei, iar mai apoi în afara Belgradului, unde condiţiile erau foarte grele. Cred că
