Voinescu stă într-o casă veche din nordul Bucureştiului şi se bucură să fie vizitat şi să vorbească despre fotbal. Portarul de legendă al Stelei vorbeşte şi se deplasează greu din cauza unui atac cerebral pe care l-a suferit la sfîrşitul lui 2009
"Lumea se schimbă. E suficient să mă uit pe fereastră ca să-mi dau seama de asta". E o poveste spusă de doi bătrînei din cartierul bucureştean 1 Mai. Stau într-o casă cu o plăcuţă la intrare, pe care e scris "Col. Ion Voinescu". Portarul legendar al Stelei şi al echipei naţionale şi-a păstrat gradul de colonel de Armată.
Elena, soţia lui, e cea care te întîmpină: "Iertaţi-l pe soţul meu. Mai durează doar un pic pînă apare. Se pregăteşte de aseară, de cînd aţi sunat". Femeia e elegantă şi are ceva straniu în gesturi şi în discurs, ceva din alt timp. Casa şi manierele ei studiate şi calde te fac să simţi că ai trecut în altă lume cînd ai păşit peste prag. Şemineul din colţ, copia după Gioconda de pe un perete, statuetele egiptene de pe mobile sînt în perfectă armonie cu vocea ei: "Eu sînt copilul cartierului, m-am născut aici şi doar am traversat strada după ce m-am măritat. Pînă atunci locuisem vizavi".
Portarul agil şi bătrînelul cu bretele
"E atît de linişte aici....". "Era! Aşa e mai bine spus, fiindcă s-au schimbat multe. Pe vremuri, pe strada paralelă locuia Gheorghiu Dej. Îşi făcuse şi un buncăr în curte, o ascunzătoare căptuşită cu beton armat. Au stat şi trei miniştri ai Educaţiei în zonă. Liniştea a trecut cînd au apărut oameni cu dare de mînă, care s-au apucat de demolat casele vechi şi de construit altele". "Ileana!", se aude dintr-o altă încăpere. În cîteva secunde, femeia revine alături de soţ, de Ion Voinescu. Pe o copertă a revistei fotbal, aflată pe masa din living, "Ţop" prinde o minge cu mîinile goale. Mingea e din fîşii late de piele, ale căror cusături se