Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: O alpinistă din Argeș, în Tanzania

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

O expediţie specială, aventură şi mult efort, asta a trăit Camelia Manea, o alpinistă din Piteşti, în timpul unei expediţii în nordul tanzaniei, care ţintea Kilimajaro.

GALERIE FOTO: Imagini inedite din timpul călătoriei în Tanzania

Pentru Camelia, care și-a organizat singură excursia, a fost o premieră, pentru că se afla pentru prima dată pe pământ african, în Tanzania. O țară săracă, dar frumosă, cu oameni care încă mai poartă rănile perioadei când erau sclavii albilor.

Aventura din safari

Camelia a mers în Tanzania iarna, în timpul concediului, era puternic răcită și deloc în formă pentru a urca la peste 5000 de metri. Așa că a decis să facă un safari de trei zile pentru a se însănătoși, urmând ca mai apoi să urce pe munte. Camelia este alpinist, membru al Clubului Alpin Român, are patru vârfuri de peste 5000 de metri la activ şi trei din cele şapte Summits (cele mai înalte vârfuri din lume). Este o pricepută a muntelui, iar Kilimanjaro este unul dintre marile provocări pentru orice alpinist. „Dacă urcam în starea în care eram, riscam prea mult, mai ales că la peste 3000 de metri antibioticele nu mai au niciun efect, aşa că am decis să merg în safari-ul inclus în program.”, spune Camelia. În safari a plecat alături de o nemţoaică, Ulrica, puţin ciudată şi foarte dură, la prima vedere. „M-a speriat puţin atitudinea ei, foarte dură, fermă, dar mi s-a părut ciudat felul în care priza droguri uşoare fără nicio jenă. Ulterior ne-am împrietenit”, spune Camelia. „Timp de trei zile am avut ocazia să admireăm o leoaică la vânătoare, zebre girafe, un hipopotam enrom şi tot felul de specii de păsări pe care numai în cărţi sau la televizor le vezi. A mers în zona craterului Ngora Ngora, acum un lac de 270 de km pătraţi. „Este un ecosistem superb, o experineţă pe care nu o uiţi toată viaţa”, spune Camelia.

Pe munte, doar în adidaş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°