Decembrie 1989, ultimele zile ale "Epocii de Aur": în România încă socialistă apăreau 495 de ziare şi reviste. Anul 1990: scăpată din chingile propagandei şi autoproclamată ca fiind "liberă", presa a explodat brusc aruncând în mâinile românilor avizi de informaţii peste 1.450 de publicaţii. Vremuri de glorie, în care presa visa deja că este "a treia putere în stat". Şi afirmau sus şi tare că ar fi şi "cîinele de pază al democraţiei". Acum două decenii, românii au constatat brusc, peste noapte am putea spune, că s-au procopsit cu ceva de care nu mai avuseseră parte de foarte mult timp: libertatea de exprimare. Iar prima "rampă de lansare" a acestei libertăţi a fost atunci presa scrisă. O presă nouă care se autoinventa din mers, aruncând asupra opiniei publice avide de informaţii un potop de ziare şi reviste, unele mai "libere" şi mai "democrate" decît altele. Atât de libere încât puteau să ignore chiar şi regulile ortografiei: ori de câte ori venea vorba despre Ceauşeşti, numele lor era scris neapărat cu litere mici.
CUM A NĂPÂRLIT PRESA COMUNISTĂ
Startul în cursa înfiinţării de ziare noi şi "libere" s-a dat chiar pe 22 Decembrie 1989. Cu o zi înainte, redacţia Scînteii a trimis la tipar ziarul pentru a doua zi. Evenimentele, care au culminat cu fuga Ceauşeştilor, au blocat însă difuzarea "organului de partid". Apoi, în jurul orei 14:00, în punctele fierbinţi ale Capitalei şi-a făcut apariţia o foaie volantă, distribuită gratuit.
De fapt era tot un fel de Scînteia, dar una care "năpârlise" brusc şi, după ce renunţase la cele două medalii comuniste pe care le arbora de câteva decenii bune pe frontispiciu, şi-a zis timp de câteva zile Scînteia Poporului. A doua zi, ciudăţenia şi-a reluat forma de ziar normal, în opt pagini. Apoi, începând cu 25 Decembrie 1989, Scînteia Poporului a fost rebotezată Adevărul, nume care, în ciuda multor metamorfo
