Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nominalizatii Galei Uniter 2010, in calendarul Teatrului National

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 12 martie 2010 ·

Dupa o perioada, cam lunga ce-i drept, in care productiile Teatrului National au cam ramas in anonimat, anul 2010 se anunta unul destul de prolific, cel putin din prisma colaboratorilor care vor monta la Nationalul targumuresean. Daca regizorul Vlad Massaci, a fost prezent pe afisul Nationalului cu “Campionatul de improvizatie”, alti doi regizor importanti sunt asteptati la Targu-Mures in acest an si anume Victor Ioan Frunza si Radu Nica, cei trei regizori fiind nominalizati pentru Gala Uniter 2010, care va avea loc in primavara acestui an. “Putem vorbi de un Guiness Book teatral, deoarece pentru prima oara in 20 de ani, cand cei trei regizori nominalizati pentru cel mai bun spectacol la Gala Uniter, Victor Ioan Frunza, Radu Nica si Vlad Massaci, sunt prezenti in acelasi an, pe afisul unui teatru de institutie. Este un lucru la care lucram de un an de zile, de a incerca nivelul colaboratorilor nostri, pentru ca ei vor impune trupei, prin experienta si prestigiul lor, un alt nivel de lucru, o alta sansa de exprimare si speram ca in curand vom fi prezenti in viitoarele nominalizari al Galelor Uniter. Este o statistica pe care am verificat-o, este unicul caz in 20 de ani, cand un teatru intruneste pe afis cele trei nume ale Galei Uniter, nominalizate la categoria cel mai bun spectacol al anului”, a precizat Vlad Radescu, directorul Teatrului National din Targu-Mures.

Regizorul Victor Ioan Frunza deja lucreaza la Teatrul National, el urmeaza sa puna in scena doua noi productii, “Minunata lume noua” de Aldous Huxley si “Academia spectatorului” de Tasnádi István, iar regizorul Dan Nica este asteptat in toamna acestui an.

“Spectacolele prezentate de Teatrul National reprezinta un argument pentru acesti regizori, de a veni la Targu-Mures. Ei au vazut marea majoritate a reprezentatiilor de aici, incearca sa-si stabileasca distributii si propuneri de repertori

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 17 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 42 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 50 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°