Boc vrea să introducă un mecanism de compensare a TVA de achitat cu cel de încasat
Executivul mai vrea să reducă numărul declaraţiilor fiscale şi să permită firmelor să achite principalul datoriei
Patronatele salută iniţiativa Guvernului, chiar dacă are o reacţie întârziată la cerinţele lor, şi aşteaptă ca măsurile să se şi aplice
Executivul analizează şi posibilitatea introducerii unui mecanism de compensare a TVA sau altor obligaţii bugetare care trebuie achitate de către o firmă cu restanţele pe care aceasta le are de încasat de la stat din rambursarea TVA, a anunţat, ieri, premierul Emil Boc. "Am cerut Ministerului Finanţelor să analizeze posibilitatea ca atunci când o firmă plăteşte o datorie la stat să funcţioneze mecanismul compensării TVA de dat cu cel de încasat. Un mecanism pentru firmele care au de încasat de la stat sau de la o entitate a statului şi, în acelaşi timp, dumneavoastră aveţi de plătit la stat TVA sau alte contribuţii, să nu mai fiţi nevoiţi să intraţi în procedură de insolvenţă sau faliment pentru că nu aţi primit resursa financiară aferentă, deşi dumneavoastră trebuia să plătiţi la stat, iar statul era dator în acelaşi timp", a spus Boc.
"Un balon de oxigen pentru firme"
Reprezentanţii patronatelor susţin că plata TVA a fost şi încă mai este o problemă majoră pentru firmă, mai ales că statul rambursează cu foarte mare întârziere TVA către întreprinzători. "E o problemă majoră cu rambursarea TVA şi plata creanţelor. Reprezentanţii patronatelor au cerut de foarte multe ori Guvernului să anuleze facturile de dat cu cele de încasat. Acest lucru permitea firmelor să aibă datorii artificiale către stat şi astfel nu puteau participa la diferite licitaţii, care de multe ori erau vitale pentru a rămâne active în piaţă. Faptul că statul s-a decis în sfârşit să creeze acest mecanism de compensare a TVA