» Ioan Niculae, patronul firmei Interagro, care in ultimii zece ani a plimbat cu folos fosta regie de stat a tutunului de la stat la el si inapoi, a patruns impreuna cu Ion Tiriac in topul miliardarilor lumii in dolari, intocmit de revista Forbes.
Criza economica nu a afectat marii miliardari ai Romaniei. Doi dintre acestia, respectiv Ioan Niculae (1,1 miliarde euro) si Ion Tiriac (1 miliard euro), au reusit spargerea exclusivistului top Forbes al miliardarilor lumii in dolari in ultimul an, cand caderea economiei a fost de peste 7%. Cei doi se alatura miliardarului Dinu Patriciu (2,2 miliarde euro), care figura si in editia de anul trecut a topului. Daca ascensiunea lui Tiriac nu e o surpriza, el figurand in constiinta publica de mult timp ca fiind unul dintre cei mai bogati romani, includerea lui Niculae, un controversat om de afaceri originar din localitatea Buturugeni, judetul Giurgiu, pe locul 880 in topul Forbes surprinde. Ascensiunea lui Ioan Niculae catre o pozitie in topul Forbes a fost concomitenta cu pierderea locului de munca pentru cateva mii de angajati ai combinatelor chimice pe care acesta le detinea.
Cel putin asa sunau in decembrie 2008 amenintarile lui Niculae, cum ca e nevoit sa concedieze 5.500 de salariati deoarece pretul ridicat al gazelor face nerentabila productia de ingrasaminte chimice in cele 6 fabrici unde lucrau potentialii concediati. Afacerile nu i-au fost lovite totusi suficient de mult astfel incat sa impiedice ascensiunea sa in topul Forbes. Amenintarile cu concedierile nu au fost facute doar in 2008 si surse din piata au afirmat ca astfel de amenintari venite din partea omului de afaceri erau menite sa determine obtinerea unui pret bun al gazelor pentru firmele sale.
O avere facuta prin "forte proprii", isi lamureste pe scurt revista Forbes cititorii care se intreaba daca Niculae a facut aver