Au existat şi despoţi luminaţi. Frederic cel Mare, Bismarck, iată două exemple. Vremea lor a trecut demult. Despoţii veacului nostru au adus cu ei întunericul, bezna, ignoranţa, incultura, violenţa pură, lipsa de sens. Aceşti discipoli ai lui Machiavelli, diformi sufleteşte şi respingători trupeşte, îşi manifestă dispreţul pentru liderii care nu inspiră teamă.

De fapt îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, care nu le inspiră teamă. Admiratorii lor înfocaţi, infatuaţi până la greaţă şi oportunişti până la dezgust, uluiesc prin imbecilitate şi decerebrare. Totul se desfăşoară accelerat şi spectaculos sub ochii noştri. Profesorul cade cu fruntea în ţărână în faţa idiotului trimis de partid "şef la cadre", Preotul intră în catharsis când vede un convoi prezidenţial, Scriitorul linge cu râvnă bocancii unei brute analfabete şi bâlbâite care mototoleşte bancnote şi le vâră în sân, Specialistul merge în patru labe pe holuri, sperând ca şeful cel mare să-şi rezolve problemele cu amanta şi să-i dea avizul de începere pentru efectuarea unor operaţiuni vitale, etc etc. Aceasta-i noua Libertate. Sau, cum spunea William Penn, dacă nu te laşi condus de Dumnezeu, eşti sortit să fii condus de tirani.

N-a trecut mult timp de când, în timp ce partea blândă a omenirii constata că realitatea cea mai de preţ este sufletul, Stalin întreba plin de curiozitate: "Câte divizii are Papa?". Din acel moment, triumful oligofreniei devenea sigur. Ideologii, adică acei indivizi cărora umanitatea le refuzase rolul de călăi, condamnându-i, în schimb, la miracolul numit viaţă, şi-au scos nebunia din case şi au împrăştiat-o pe străzi. Cohorte de oameni fără căpătâi au preluat-o şi au început s-o sistematizeze, s-o normeze, s-o toarne în sisteme politice, s-o clasifice, să-i stabilească funcţiile pe criterii. Prostia agresivă s-a organizat în plutoane, pe regimente şi divizii. Tancul a deven