S-a născut în 1944, a studiat si practicat avocatura, dar, după ce-a împlinit 40 de ani, a simţit nevoia de a explora partea întunecată a memoriei. Nu a lui, ci a celor din generaţia precedentă.

A continuat cu amintirile inconfortabile ale celor de-o vârstă cu el. Cărţile care i-au adus celebritate încearcă să arate că nu poate exista absolvire fără confesiune, că nu încape iertare atâta timp cât se preferă uitarea. Dar şi că iertarea n-ar trebui să fie exclusă aprioric.

Trei dintre romanele lui Bernhard Schlink au apărut şi la noi: Der Vorleser (adică Cel care-mi citea, nu Cititorul, cum a fost intitulată traducerea) reexaminează responsabilitatea germanilor care, în cel mai bun caz, au acceptat fără să crâcnească nazismul, iar în cel mai rău caz, s-au lăsat pervertiţi; Intoar-cerea acasă are ca temă o culpă colectivă aproape ignorată de literatură: abandonarea germanilor din est de către cei din vest, care şi-au trăit liniştiţi prosperitatea în condiţii de libertate, fără să se preocupe de ceea ce întâmpla dincolo de frontiera inter-germană; Weekendul (Polirom 2010, traducere de Gabriella Eftimie după Das Wochenende, Diogenes Verlag, 2008), reia dezbaterea despre alte conştiinţe mutilate: cele ale tinerilor nemţi care au pus bazele terorismului modern din întreaga lume, nu doar din ţara lor.

Sunt sau nu recuperabili asasinii care-şi făcuseră un ideal, chiar scopul vieţii, din uciderea demonstrativă, aleatorie, la rece, a unor concetăţeni? A mai rămas sau nu în alienaţii sociali grăuntele de omenie fără de care nu se poate trăi între oameni?

Banda Baader-Meinhof (sau Facţiunea Armata Roşie, RAF, cum le plăcea membrilor ei să-şi spună), a fost o celulă malignă de maximă nocivitate. Bernhard Schlink convoacă, în Weekendul , un grup (fictiv) de foşti membri ai acestei bande şi le urmăreşte, timp de trei zile, gân