Ion Melcea, fostul primar al comunei Grădina, se judecă şi astăzi pentru un utilaj achiziţionat de primăria comunei, în timpul mandatului său.
Actualmente consilier local al comunei Grădina, Ion Melcea a depus în instanţă, pe 5 martie, o acţiune împotriva Biroului de Control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, cât şi a Compartimentului Soluţionare Contestaţii Control din cadrul aceleiaşi instituţii. Liberalul Ion Melcea ne-a declarat că totul i se trage de pe vremea când, fiind primar la Grădina, a organizat o procedură de achiziţie pentru un buldoexcavator. Fostul primar a precizat că utilajul costa 1,5 miliarde de lei vechi şi că s-a achitat în avans, un miliard de lei vechi. Problema este că firma nu a livrat excavatorul. De aceeaşi parte a baricadei cu fostul primar se află şi Maria Macrina Ionescu, care, din câte aflăm de la Ion Melcea, ocupa la acea vreme funcţia de contabil-şef al primăriei. Fostul edil spune că la părăsirea funcţiei de primar, în 2008, procedura de achiziţie nu fusese încheiată şi că administraţia locală actuală putea să rezolve situaţia până acum. Primul termen al procesului lui Ion Melcea cu DGFP Constanţa a fost programat pentru data de 1 aprilie. Ion Melcea, fostul primar al comunei Grădina, se judecă şi astăzi pentru un utilaj achiziţionat de primăria comunei, în timpul mandatului său.
Actualmente consilier local al comunei Grădina, Ion Melcea a depus în instanţă, pe 5 martie, o acţiune împotriva Biroului de Control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, cât şi a Compartimentului Soluţionare Contestaţii Control din cadrul aceleiaşi instituţii. Liberalul Ion Melcea ne-a declarat că totul i se trage de pe vremea când, fiind primar la Grădina, a organizat o procedură de achiziţie pentru un buldoexcavator. Fostul primar a precizat că utilajul costa 1,5 miliarde de lei vechi şi că s-a achitat în