La momentul bilanţurilor pentru anul 2009, cîteva voci au salutat în presa literară apariţia unui nou prozator, autorul unui... n-aş spune chiar „volum“, mai degrabă opuscul, intitulat Hobby şi alte povestiri. De pe coperta a patra a volumaşului aflăm că Mihai Radu are 32 de ani, a absolvit Facultatea de Filozofie, publică în revista Plai cu boi şi e implicat în nişte proiecte de promovare a literaturii (cu precădere a literaturii tinerilor) pe Internet. Însă mai important este, fireşte, ceea ce ne „spune“, la lectură, chiar cartea cu care tînărul prozator iese la rampă. Iar cărticica „spune“, în cele (de fapt mai puţin de) optzeci de pagini ale sale, destule despre talentul unui autor cu vocea în schimbare...

Mihai RADU, Hobby şi alte povestiri, Editura Vremea, Bucureşti, 2009, 80 p.

Mihai Radu debutează curajos cu cinci povestiri, într-un moment în care proza scurtă nu pare a se bucura, la noi, de un prea mare prestigiu. Şi, de asemenea în mod curajos, încearcă să se distanţeze de formula minimalismului prozastic – destul de în vogă încă, e drept, însă nu singura în vogă, cum se generalizează uneori pripit. Întrebarea e în ce măsură autorul ştie să scrie o povestire; şi, totodată, dacă are de comunicat – deocamdată – şi altceva în afara faptului că vrea să scrie literatură. Dar să nu anticipăm. Cele cinci povestiri din firavul volum al lui Mihai Radu, compuse în maniera unui Cortázar (subliniez cuvîntul „manieră“!), conţin întîmplări derulate la graniţa dintre realitate şi fantezie, oscilînd între analiza lucidă a unor situaţii de viaţă banală şi plonjonul în vis, în halucinaţie, în fantastic sau în absurd. Atmosfera e crepusculară, irizată de stranii premoniţii. Iar tonul naratorului e grav, aproape funebru în refuzul sau în inaptitudinea sa de a se destinde măcar din cînd în cînd. Puţină relaxare, dacă nu chiar un strop de umor ş