Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Atenţie: Concediile medicale vor fi verificate de poliţişti

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

Printr-un proiect de ordonanţă supus astăzi dezbaterii publice , poliţiştii şi reprezentanţii Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate vor verifica legalitatea concediilor medicale. Proiectul ar putea fi aprobat într-o lună. Statul a plătit numai anul trecut peste un milion de euro pentru cele 60 de mii de concedii medicale acordate botoşănenilor.

Proiectul de act normativ prevede că angajatorii pot verifica dacă persoana aflată în concediu medical se află la domiciuliu şi sau nu a părăsit localitatea în perioada în care nu se află la spital pentru tratament. Aceste controale se vor face cu ajutorul poliţiştilor şi a reprezentanţilor Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate.

Proiectul prevede sancţiuni şi amenzi de până la 5000 de lei pentru acordarea ilegală a concediilor medicale şi plata nejustificată aindemnizaţiilor. Astfel statul speră să reducă drastic cheltuielile prin reducerea numărului de concedii medicale acordate anual salariaţiilor. De asemenea, perioada de acordarea a acestor concedii va fi redusă de la 90 la 60 de zile, pentru cei care ajung în faţa comisiilor de specialitate.

Peste 60 de mii de concedii medicale au fost acordate în 2009 botoşănenilor. Asta în condiţiile în care judeţul are doar 50 de mii de salariaţi. Mai exact, este vorba de 565 de mii de zile pentru care statul a plătit 1,1 milioane de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum o ora
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Nazare dă asigurări: Nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor

Mediafax acum 45 minute
Nu se pune problema amânãrii sau blocării plății pensiilor și a salariilor, așa cum s-a vehiculat, spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după o întâlnire cu reprezentanții angajaților din cadrul ministerului, în contextul protestelor generat

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Vicepremierul Dragoș Anastasiu, către ÎCCJ: „Să strângă cureaua și să nu caute tertipuri creative”

Mediafax acum o ora
„Trebuie să fim solidari și nu să căutăm tot felul de tertipuri. Am făcut-o în ultimii zece ani, că de asta am ajuns unde am ajuns… S-au plafonat salarii, s-a găsit ideea de spor. S-au plafonat sporurile, au venit stimulentele, s-au plafonat stimule

Fostul adjunct al lui Șoigu la Apărare, „generalul glamour” Timur Ivanov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupție

HotNews acum o ora
Un tribunal din Moscova l-a condamnat marți la 13 ani de închisoare pe Timur Ivanov, fost ministru adjunct al apărării, pentru deturnare de fonduri și spălare de bani într-un dosar de corupție care intervine în plin conflict armat împotriva Ucrainei

Trump spune că va „examina” posibilitatea expulzării lui Musk. „Am putea pune DOGE pe Elon”

HotNews acum o ora
Donald Trump a declarat marţi că va „examina” posibilitatea expulzării lui Elon Musk, CEO-ul Tesla şi SpaceX, după declaraţiile incendiare ale celui mai bogat om din lume împotriva mega-proiectului de lege bugetară pe care preşedintele american înce

Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Doamna Maria Brâncoveanu şi Monahia Platonida, soţia lui Neagoe Basarab, între propuneri

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sfântul Sinod a aprobat, marţi, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare), transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 6 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

Din ce cauză va introduce Polonia CONTROALE temporare la frontierele cu Germania și Lituania. Donald Tusk: Sunt necesare

Gandul acum 3 ore
Polonia va introduce controale temporare la frontierele sale cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, pentru a face față provocărilor legate de imigrație. Polonia vrea să-și securizeze granițele cu Germania și Lituania, după ce opoziția a acuza

Vremea

București
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

25°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

14°/27°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

29°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°