În februarie 2009, un Raport al UNESCO făcea cunoscută problema limbilor pe cale de dispariţie. Din varii motive, Raportul are ecou abia după un an, când mass-media reia cifrele alarmante si cere părerea lingviştilor.
Nu şi pe a autorităţilor. Dacă însă acest patrimoniu universal al umanităţii mai poate fi, într-o măsură mai mare sau mai mică, salvat, soluţia se află în mâna ţărilor pe teritoriul cărora limbile cu pricina sunt vorbite. UNESCO le protejează prin intermediul Convenţiei pentru Patrimoniul Imaterial. Ar fi nevoie de o Convenţie specială, deşi nu e deloc sigur câte state vor fi dispuse să o semneze, dată fiind ostilitatea multora faţă de minorităţile lingvistice. Publicăm în acest număr un scurt interviu cu dna Sabina Ispas, directoarea Institutului de Etnografie şi autoare a unui proiect referitor la înscrierea dialectelor sud-dunărene ale românei pe lista patrimoniului imaterial al UNESCO.
Statisticele din Raportul UNESCO arată că în 2009 se vorbeau în întreaga lume aproximativ 6800 de limbi. Dacă numărul lor ar fi proporţional cu populaţia globului, ar reveni o limbă la 1.000.000 de locuitori. Realitatea e însă cu totul alta. Dacă există limbi vorbite de zeci ori chiar sute de milioane de oameni, există altele vorbite de o singură persoană. În această din urmă situaţie se află, de pildă, limba bo, vorbită de o femeie în vârstă de 86 de ani de pe o insuliţă din
Golful Bengal. La fiecare două săptămâni dispare o limbă. În ultimul deceniu ar fi dispărut 240. Anuarul „L'Ethnologique" a eliminat din ediţia a şaisprezecea 166. Atlasul tipărit de UNESCO e ceva mai optimist. Doar 229 de limbi ar fi dispărut pe durata ultimelor două generaţii. E drept că sunt şi lingvişti, după cum scrie „Le Monde" într-un număr recent, de unde culeg o parte din informaţii, care socotesc că numărul limbilor vorbite pe glob e supraestimat
