Presedintele Senatului, Mircea Geoana, va fi revocat din aceasta functie saptamana viitoare, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa monitorizata de Agerpres, vicepresedintele PDL Ioan Oltean, el sustinand ca demersul politic al senatorilor puterii este unul "perfect constitutional".
"Acest ultim mohican al PSD tine cu dintii de o functie pe care a dobandit-o in temeiul unei aliante politice, si nu in temeiul rezultatului alegerilor, pentru ca, in conformitate cu algoritmul politic, functia in sine ar fi revenit PDL, care are cei mai multi senatori. Coalitia nu mai exista si, in consecinta, ar fi trebuit sa cada si intelegerea care vizeaza aceasta functie. Cu toate acestea, Mircea Geoana se tine cu ghearele de functie. Va asigur ca demersul politic si parlamentar al senatorilor care au subscris acestei actiuni este unul statutar, regulamentar si, in consecinta, nu exista niciun element care sa determine contestarea lui si neluarea lui in seama", a spus Oltean.
In viziunea vicepresedintelui PDL, functia de presedinte al Senatului trebuie sa fie "una de echilibru si mediere" si l-a dat ca exemplu in acest sens pe Nicolae Vacaroiu, care a condus Camera superioara a Parlamentului si cand partidul sau se afla in opozitie.
"Ca sa dovedesc ca nu este doar un interes politic aici, in anii 2005-2006, Senatul Romaniei a fost condus de catre un reprezentant al opozitiei, Nicolae Vacaroiu. Desi aveam atunci o majoritate, n-am facut demersuri pentru schimbarea sa din functie, pentru ca Nicolae Vacaroiu era un tip echilibrat, care a condus Senatul cu mult echilibru, fara sa faca jocurile opozitiei si nici pe cele ale puterii. Pur si simplu, conducea in mod absolut normal sedinta si intotdeauna majoritatea din Senat isi impunea punctul de vedere, iar domnia sa nu a jucat rolul unui presedinte pasionat de rigorile opozitiei", a explicat