Din punctul de vedere al lui Tim Burton, ecranizarea unei cărţi precum "Alice in Tara Minunilor" / "Alice's Adventures in Wonderland" (cu elemente din "Through the Looking Glass") trebuia să reuşească două lucruri: să păstreze fantezia cărţii şi să aibă o protagonistă capabilă să transmită cele mai variate emoţii. Iar Burton (al doilea Burton care a marcat lumea filmului) s-a ţinut de cuvânt. Intre filmul său şi toate cele 23 de ecranizări anterioare - majoritatea, producţii TV -, care se mulţumeau să bifeze câteva episoade obligatorii ale cărţii, nu există termen de comparaţie. La fel ca Terry Gilliam in alt film eveniment prezent pe ecrane ("The Imaginarium of Doctor Parnassus"), Burton ne invită pe tărâmul fanteziei, care constituie, evident, raţiunea sa. Iar faptul că de această dată porneşte de la cartea lui Lewis Carroll este un eveniment in sine pentru filmografia sa, deoarece existenţa unor asemenea afinităţi intre doi autori este rarisimă. Numai un cineast cu asemenea viziune fabuloasă, cu asemenea simţ enorm al satirei şi comicului macabru şi cu un rezervor uriaş de melancolie epică şi viziuni modern gotice precum Tim Burton putea avea curajul, dar şi capacitatea de-a aborda o operă precum "Alice in Wonderland". Sigur că despre cartea lui Lewis Carroll, una dintre cele mai frumoase poveşti ale lumii, s-au scris tratate şi s-au emis teorii, iar revista "Secolul XX" i-a dedicat scriitorului, in 1991, un număr de neuitat. Numai că oricine s-a delectat cu inimitabilul său spirit, cu umorul său intelectual şi cu teribilele jocuri de cuvinte, cu ingeniozitatea, absurdul, poezia, sarcasmul, stranietatea, perfecţiunea sa lingvistică şi fascinaţia sa literară şi e intreg la cap ştie că "Alice..." este cu prisosinţă o carte ce nu poate fi transpusă nicidecum literal pe ecran, ci i se pot decupa eventual fragmente care să reconstituie fugar acel miracol ce o face