Pentru ieşeanul de 76 de ani teatrul este „sarea şi piperul“ care dau farmec vieţii. De 50 de ani, sculptează şi mânuieşte păpuşi pentru cei mici.

Pe Constantin Brehnescu teatrul l-a atras involuntar şi irevocabil în mrejele sale în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când privea pe furiş spectacolele actorilor ieşeni, care se refugiaseră din calea ruşilor într-un sătuc săsesc din Timişoara.

„În 1944 tata, care lucra la CFR atunci, ne-a suit într-un vagon şi ne-a dus tocmai în Timişoara pentru a ne feri din calea trupelor ruseşti, care ocupaseră Iaşiul. Aveam 8 ani pe atunci. Într-o zi, în timp ce priveam de după un gard un spectacol, m-a prins de braţ actriţa Florica Damian, m-a îmbrăcat în nişte zdrenţe şi m-a întrebat «ştii să plângi?» şi aşa am ajuns figurant într-o piesă de teatru“, povesteşte Constantin Brehnescu.

După liceu a urmat cursuri alături de Manole Foca, fost profesor la Institutul de Teatru şi regizor la Teatrul Naţional Iaşi, care l-a învăţat tot ce trebuie să ştie un păpuşar. „Pe atunci nu existau cursuri de teatru de păpuşi, iar spectacolele de la teatrul de stat erau susţinute de amatori“, spune Brehnescu, în prezent regizor la Teatrul „Luceafărul“. Şi acum, după aproape 50 de ani, vorbeşte cu emoţie despre mentorul său.

„Manole Foca a format generaţia de păpuşari care a transformat teatrul ieşean de păpuşi într-unul profesionist“, este de părere Brehnescu. Alături de soţia sa, Natalia Dănăilă, a dărâmat multe limite ale teatrului ieşean. A renunţat la paravanele care-i mascau pe păpuşari, a introdus pantomima şi dansurile în spectacole şi a montat piese dramatice.

A jucat peste hotare

„În 1976 trupa teatrului de păpuşi juca „Alba ca zăpada“ în parcul Copou, iar scena era o căruţă, în care jucau patru actori. S-a întâmplat ca atunci să fie în vizită o delegaţie din Franţa, care