După discuţia de joi organizată de Societatea Academică Română Şi Ministerul Culturii, o să încerc să punctez nişte paşi pe care i-am făcut în înţelegerea consecinţelor unei descentralizări a culturii. A fost important că am auzit acolo oameni de la judeţ (Judeţul Dambovita, mai precis), am auzit reprezentanti ai ministerului culturii. evident, ideologic, toata lumea nu avea nici o indoiala – trebuie descentralizat tot si astfel vom obtine rezultate marete. Cultural vorbind, descentralizarea s-a tot petrecut in ultimii 20 de ani, principala problema devenind tocmai aceea de a mai determina oameni de cultura din judetul Vaslui sa se intereseze cit de cit si de cultura din Timisoara. Pe linga trista atmosfera de concordanta ideologica, am trecut totusi la chestiuni concrete. domnul Tudor Octavian şi-a apărat propriul statut. A spus că fără agenţi, fără intermediar între artă şi bani, e foarte greu să descentralizezi. Cei prezenţi iau şi oferit ceva posturi de cosultant, cei de la Dâmboviţa primii, apoi domnul “cucultura” de la Bucureşti (care după aia mi-a spus mai încet că a fost la mişto, nu-l angajează). deci, după domnul Octavian, trebuie inventată o pătură a lobby-ului cultural care să fie interesată să vîndă evenimentul, produsul. Mie nu-mi place cum sună, dar o avea dreptate, chiar nu ştiu ce să spun. Domnul Demeter Andras de la minister a trecut destul de repede peste aventura cu un expert olandez care dupa ce a a exeminat situatia culturii locale a propus sa nu se inceapă descentralizarea… preşedintele Consiliului Judeţean Dîmboviţa, Florin Popescu, a fost invitatul de cel mai mare folos. Tipul inteligent-şmecher, cu replică tot timpul în mîneca, a pus problema simplu. Subvenţionez biletul de la filarmonică cu 150 de euro şi nu am spectatori. Ce trebuie să fac? nu a răspuns însă la întrebarea ce fac cu arta contemporană politică sau cu mesaj ideologic – c