In cei opt ani care s-au scurs de la apariţia primei sale ediţii, Aisbergul poeziei moderne* a devenit un reper de neocolit pentru inţelegerea fenomenului liric. Teza centrală a volumului, de o simplitate deconcertantă, mizează pe ideea dualismului poeziei moderne, spaţiu disputat de două direcţii opuse, denumite - in urma reelaborării cunoscutului cuplu terminologic al lui Tudor Vianu - reflexivă (simbolică şi vizionară), respectiv tranzitivă ("prozaică" şi "realistă").
Interesul teoreticianului se orientează, cum era de aşteptat, spre ultimul tip ("partea nevăzută a aisbergului"), care constituie, pentru el, o dimensiune in genere ignorată, dar la fel de necesară existenţei poeziei moderne.
Volumul se compune din şase capitole dotate cu o relativă autonomie, dar subordonate viziunii de ansamblu. Primele trei, de dimensiuni mai reduse, sunt rezervate enunţării problemelor şi discutării conceptelor, pregătind o "scurtă istorie a poeziei tranzitive"; penultima secţiune propune un model pentagonal de circumscriere a textului poetic modern, pentru ca partea finală să traseze liniile generale ale unei tipologii poetice. Crăciun aruncă in joc un număr impresionant de concepte, unele fiind definite după răbdătoare incursiuni arheologice, altele derivându-şi semnificaţia din context. De fiecare dată, datele analizei sunt mereu nuanţate, amplificate şi resistematizate pentru a evita deopotrivă riscul ambiguităţii şi al unui jargon rebarbativ.
Dintre aceste şase secţiuni, a patra şi cea mai intinsă (Scurtă istorie a poeziei tranzitive) reprezintă o succesiune de micromonografii privind operele unor poeţi reprezentativi pentru tipul amintit. Sunt prezenţi aici Wordsworth, Whitman, Ezra Pound şi imagismul, akmeismul şi Maiakovski, Pessoa, Bacovia, Robert Frost, Kavafis, William Carlos Williams, Montale, Ponge şi personiştii americani. Capitolul s
