* zilele următoare, tendinţa va fi de scădere * hidrologii se aşteaptă, însă, ca fluviul să se umfle din nou, spre sfârşitul acestei luni
Dunărea a mai crescut, ieri, cu un centimetru, ajungând să măsoare, la mira Brăila, 615 cm, cu 5 cm peste cota de inundaţie. Din fericire, hidrologii au veşti bune: tendinţa fluviului este de scădere, în zilele următoare. Astăzi, este foarte probabil ca nivelul să ajungă la 610 cm. Presiunea asupra digurilor se mai diminuează un pic, însă este de aşteptat ca, odată cu topirea zăpezilor, cota să crească iar, spre sfârşitul acestei luni şi pe parcursul lunii aprilie.
Cea mai mare cotă înregistrată în ultimul deceniu la Brăila a fost de 699 cm. A fost consemnată în luna aprilie din 2006, an în care rezistenţa digurilor brăilene a fost serios pusă la încercare.
Valoarea de 800 cm, despre care s-a făcut referire într-un articol pe această temă, publicat ieri de cotidianul nostru, a fost o eroare de redactare pe care o rectificăm în textul de faţă. * zilele următoare, tendinţa va fi de scădere * hidrologii se aşteaptă, însă, ca fluviul să se umfle din nou, spre sfârşitul acestei luni
Dunărea a mai crescut, ieri, cu un centimetru, ajungând să măsoare, la mira Brăila, 615 cm, cu 5 cm peste cota de inundaţie. Din fericire, hidrologii au veşti bune: tendinţa fluviului este de scădere, în zilele următoare. Astăzi, este foarte probabil ca nivelul să ajungă la 610 cm. Presiunea asupra digurilor se mai diminuează un pic, însă este de aşteptat ca, odată cu topirea zăpezilor, cota să crească iar, spre sfârşitul acestei luni şi pe parcursul lunii aprilie.
Cea mai mare cotă înregistrată în ultimul deceniu la Brăila a fost de 699 cm. A fost consemnată în luna aprilie din 2006, an în care rezistenţa digurilor brăilene a fost serios pusă la încercare.
Valoarea de 800 cm, despre care s-a făcut referire într-un a