Este unul dintre cei mai mari handbalişti pe care i-a avut vreodată România. După o carieră imresionantă ca jucător, a ales să antreneze, iar în prezent se află foarte aproape de o mare performanţă: calificarea în Liga Campionilor cu „U“ Jolidon.

Gheorghe Covaciu este un nume foarte cunoscut în lumea handbalului. De el se leagă mari performanţe ale echipei naţionale, dar şi realizări ca şi antrenor. Gică, aşa cum îi spun prietenii şi apropiaţii, a început handbalul încă de pe vremea când era mic copil, la numai 11 ani, în oraşul natal, Buzău.

După ce a făcut cunoştinţă la şcoala sportivă cu regulile sportului care peste ani avea să-i fie recunoscător, a început handbalul în cadru organizat. În 1976 a semnat cu Dinamo, club pentru care a evoluat timp de doi ani, iar apoi a ales Ştiinţa Bacău, echipă la care a jucat tot două sezoane.

Aproape un deceniu la Minaur

Apoi, pentru Covaciu a urmat o perioadă de vis, nouă ani petrecuţi la Minaur Baia-Mare, una dintre cele mai bune echipe ale Europei în acea perioadă. A cucerit Cupa EHF în 1988, echipa maramureşeană fiind unica reprezentantă a României în competiţiile europene.

„La Baia Mare a fost mai mult decât un joc de handbal: a fost o pagină de viaţă, trăită cu ardoare şi patetism, înainte şi dincolo de „era de sport” a amiezii de duminică. A fost, cu alte cuvinte, una din acele emoţionante situaţii în care un eveniment sportiv devine fapt social, în care sportul este doar pretextul desfăşurării unei imense energii sufleteşti, distilată în retortele delicate ale pasiunii, sincerităţii şi dorinţei de victorie“, caracteriza jurnalistul Octavian Ştireanu echipa din nordul ţării, într-un material publicat în revista „Flacăra“ imediat după terminarea competiţiei.

Ca şi component al echipei naţionale, Covaciu a cucerit bronzul olimpic în 1984 la Los Angeles, iar apoi Supercupa Mondială.