Cu sensul şi în construcţiile în care apare tot mai des în presă, participiul abuzateste, fără îndoială, un anglicism. E identic în formă cu participiul verbului a abuza, intrat mai de mult în română ca împrumut din franceză; mai vechiul participiu nu era însă folosit adjectival, iar verbul nu era tranzitiv, ci se construia obligatoriu cu prepoziţie (a abuza de ceva).

Între timp, după modelul lui to abuse (vechi element latino-romanic în engleză), verbul a abuza a căpătat în română un sens şi o construcţie nouă: „Natacha are un soţ gelos, care o abuzează" (apropo. ro, 28.09.2004); „o bate, adică o abuzează fizic, totodată îi spune cuvinte urâte, o jigneşte, îi provoacă suferinţă sufletească, deci o abuzează şi emoţional" (clopotel.ro, 19.05.2009). În aceste construcţii tranzitive, sensul verbului este „a agresa". Participiul abuzateste chiar foarte frecvent, în construcţii cu sens pasiv: „Cum să recunoşti un copil abuzat sexual" (calificativ.ro); „antreprenorul abuzat emoţional de către angajaţi" (antrepre-nor.money.ro). Verbul este folosit (probabil mai mult prin evoluţie semantică decât prin calc) şi cu înţelesul „a înşela" (existent în franceză şi considerat învechit în engleză): „îi abuzau pe ţărani cum puteau ei mai bine (ajutaţi de primarul vândut firmei)" (comentariu pe site-ul hotnews.ro, 20.09.2007). DEX (ultima ediţie, 2009) şi Noul dicţionar universal (NDU, 2006) nu cuprind noua construcţie, indicând pentru a abuza doar folosirea intranzitivă şi sensurile vechi (DEX: „a uza de ceva în mod exagerat; a face abuz"; „a comite ilegalităţi, nedreptăţi, profitând de o situaţie, de un titlu sau de putere"). Doar Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI 2007) schimbă ceva, introducând noua accepţie, într-un mod totuşi limitat (prin sinonimul parţial „a viola").

Cât de necesar era împrumutul semantic, grefat pe cuvântul mai vechi? Verb