Devi are pielea măslinie, 17 ani şi se odihneşte pe treptele înalte ale unui templu în pauza dintre orele de şcoală şi cele de serviciu. E în ultima clasă a unui liceu din Kathmandu, capitala Nepalului, o ţară asiatică foarte săracă, foarte coruptă şi foarte instabilă politic.

Cursurile încep dimineaţa la 7.00 şi durează până la 12.00. Devi îşi leagănă apoi vreme de o oră picioarele deasupra vacilor sfinte şi a ricşelor, până ce o porneşte spre restaurantul în care lucrează şase ore. E chelner şi câştigă 70 de dolari pe săptămână. Seara, Devi intră într-un internet-cafe, unde încărcarea paginii despre jucătorul său favorit de crichet poate dura şi cinci minute.

Pe Devi l-am cunoscut primăvara trecută, într-o zi importantă pentru el: avea primul examen din seria celor opt examene consecutive pe care orice elev nepalez trebuie să le promoveze la bacalaureat. Când am exclamat uimit de numărul mare al examenelor, Devi m-a privit mirat. Acest sistem de inspiraţie britanică, existent în Nepal de câteva decenii, lui i se pare normal. În funcţie de notele de la bacalaureat, elevii intră apoi la facultate. Studenţi ajung doar cei care obţin cele mai mari note. Sunt puţini: fie cei foarte inteligenţi, fie cei îndeajuns de bogaţi pentru a da mită. Visul studenţiei e inaccesibil pentru Devi, dar a făcut liceul pentru că e primul din familie care îşi permite asta. În plus, dacă nu învăţa engleză la şcoală, nu ar fi putut fi chelner.

În România, Ministerul Educaţiei a anunţat modificarea pentru a patra oară în ultimii cinci ani a modalităţii de susţinere a bacalaureatului şi admiterii la liceu. Viaţa elevului român este plină de imprevizibil: nimeni

nu-şi poate programa traiectul şcolar pe întreaga perioadă a liceului. Dacă în clasa a X-a istoria e importantă pentru nota finală, când termini liceul, e posibil ca psihologia să devină esenţială. Ceea ce conteaz