Povesti de dragoste
Plecata la studii in Japonia, o romanca se casatoreste cu un barbat pe care il cunoaste, apeland la o agentie matrimoniala. Norocul ii surade si intamplarea devine dragoste. Iubirea e pretutindeni la fel
La trei ani de la casatoria civila, incheiata la primaria orasului in care locuim (invecinat cu Tokyo), am trecut printr-unul din locurile noastre preferate. In inima metropolei, langa o cladire a politiei, vis-a-vis de o scoala de moda si una pentru bucatari, intr-o zona cu hoteluri si restaurante, intr-un decor de beton, sticla si asfalt, din care nu lipsesc totusi pomii, te intalnesti, brusc, cu un obiect rosu. Prima oara cand l-am vazut, am crezut ca e o reclama, pana am descifrat sensul: L...O...V...E... Mai intai ne-am mirat: "Ce-i cu asta? Asa, pur si simplu, in centrul orasului?". Dupa care, ne-am invartit fericiti in jurul operei de arta, rugandu-i pe trecatori sa ne fotografieze impreuna cu ea...
Cand ajunsesem pentru prima oara acolo, inca nu ne marturisisem sentimentele unul fata de celalalt. Ne cunosteam de doua luni. Era a treia intalnire. Cu o zi inainte, fusesem la o expozitie Dali, la care ma invitase el. Aveam gusturi comune. Era dimineata, inca destul de cald pentru primele zile din octombrie. Il conduceam spre Primaria Tokyo, pe care el n-o vazuse, un loc unde veneam adesea, cu drag: privelistea de la etajul patruzeci si cinci imi adancea sentimentul de prietenie pentru acest oras si permanenta uimire in fata fortei umane pe care o emana. Cu o zi in urma, in drum spre muzeul aflat in parcul Ueno, in tren, imi spusese ca el nu o sa ma tina de mana. Acum, fiind dimineata, am intrat intr-o cafenea si am baut fiecare cate o cafea. Nu eram decat noi doi si era o placere sa ne asezam unul langa celalalt, la locurile de la fereastra. (Mai tarziu, dupa casatorie, cand ne-am aranjat bucataria, nu ne-am pus sc
