Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul bronzatului la solar începe cu avertismente de la Bruxelles

Publicat in Capital, sâmbătă 13 martie 2010 ·

Între beneficiile invocate de proprietari şi riscurile asupra cărora avertizează Comisia Europeană, piaţa saloanelor de bronzat se vede nevoită să îşi trieze jucătorii, impunând reguli mai stricte. Profit chiar şi de 40.000 de euro la o investiţie iniţială de până în 50.000 de euro. Sunt cifrele care până la debutul crizei economice au definit „industria bronzării“, aşa cum este denumită piaţa saloanelor de bronzat, una dintre cele mai prolifice, dar şi con

Între beneficiile invocate de proprietari şi riscurile asupra cărora avertizează Comisia Europeană, piaţa saloanelor de bronzat se vede nevoită să îşi trieze jucătorii, impunând reguli mai stricte.

Profit chiar şi de 40.000 de euro la o investiţie iniţială de până în 50.000 de euro. Sunt cifrele care până la debutul crizei economice au definit „industria bronzării“, aşa cum este denumită piaţa saloanelor de bronzat, una dintre cele mai prolifice, dar şi controversate afaceri în ultimii ani în ţările UE. Prolifice, pentru că ritmul de deschidere a unităţilor de acest tip a fost de-a dreptul ameţitor; controversate, pentru că au antrenat un şir de speculaţii şi critici, mai mult sau mai puţin fundamentate, legate de riscurile la care se expun clienţii neinformaţi ori, pur şi simplu, dezinteresaţi de existenţa unor potenţiale reacţii adverse ale bronzului artificial. Cert este că toate aceste dispute, peste care s-a suprapus situaţia economică generală dificilă, nu aveau cum să nu se repercuteze asupra profitabilităţii saloanelor de bronzat. „În condiţiile actuale, rata de profitabilitate nu mai este la fel de mare ca în anii precedenţi. Investiţia se amortizează mai greu, deoarece un efort financiar considerabil trebuie îndreptat înspre informarea continuă a clienţilor despre beneficiile solarului asupra sănătăţii“, spune Szasz Jozsef, preşedintele Asociaţiei Saloanelor de Bronzare Profesionale din

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum o ora
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Aproape 800 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un bebeluș

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat marţi, 4 iunie, că, în ultima săptămână s-au înregistrat 791 de cazuri noi de rujeolă. Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 17 decese din cauza ruj

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Fosta judecătoare din dosarul lui Vlad Pascu, acuzată de „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Inspecția judiciară cere sancționarea Ioanei Ancuța Popoviciu

HotNews acum 23 minute
Inspecţia Judiciară a anunțat marţi că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecatoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, prima judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, calificând drept „neprofesionistă” maniera ei de conducere a unui proces,

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 3 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum 2 ore
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

Mircea Rednic şi-a prelungit contractul cu UTA Arad

News.ro acum 2 ore
Tehnicianul Mircea Rednic şi-a prelungit contractul cu UTA Arad până în 2026, conform paginii de Facebook a clubului arădean. În vârstă de 62 de ani, Rednic a preluat UTA Arad în aprilie 2013 şi a reuşit să câştige play-out-ul sezonului 2023/2024 di

Ciolacu spune că documentul privind colaborarea lui Nicuşor Dan cu Securitatea e un fals: Eu nu cred în acest document / Încearcă să creeze alte ştiri, să fie altă dispută

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că este „un fals” documentul privind o presupusă colaborare a primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, cu Securitatea comunistă, susţinând că acesta ar încerca „să creeze alte ştiri” pentru a nu discu

Vremea

București
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/29°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/26°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°