Cât de atent este copilul tău la reclame? Un studiu comandat de CNA în 2007 arată că mai mult de două treimi dintre copii urmăresc publicitatea la televizor. Copiii de 6 ani sunt cei mai mari consumatori de reclamă (75% au declarat că urmăresc publicitatea televizuală).
Copiii de 6 ani sunt mari consumatori şi de Disney Channel. Un post tv care difuzează, în miezul zilei, o reclamă (absolut greţoasă) la absorbante. Peste nişte umbreluţe imaginate din tampoane, sub care se adăpostesc şezlonguri, tot din tampoane şi ele, plouă cu ceva. Îmi pot imagina cu ce plouă, în cazul în care copywriterii asta vor de la mine, să-mi testeze limitele imaginaţiei şi cunoştinţele într-ale secreţiilor vaginale, dar nu vreau să-mi imaginez cum aş putea să-i explic unui copil ceea ce vede. Aşa cum nu pot să-mi explic ce caută această reclamă, repetată obsesiv, pe un canal tv pentru copii...
În advertising însă nu există prea multă logică şi nici exces de moralitate. Copiii sunt doar nişte curele eficiente de transmisie a mesajelor. Imaginea unui copil într-o reclamă te convinge, fără argumente, că produsul promovat este inofensiv, inocent şi bun de consum. Imaginea unui copil te face să devii atent, îţi înmoaie inima, îţi moleşeşte instinctul de conservare şi-ţi deschide portmoneul. Imaginea unui copil vinde (de marketingul acesta se folosesc şi cerşetorii din intersecţii).
În publicitate, copiii îţi vând detergenţi, produse de curăţat petele şi balsamuri pentru rufe. Cearşafurile albe, păturica pufoasă şi fustiţa care nu se mai electrizează îi fac fericiţi pe cei mici. Mamele lor sunt "supermame", gospodine obsedate de albul perfect, de rufe impecabile şi de "fără nici o pată" din cele 99 frecvente. Femei android, fără nici o reacţie umană, setate pe un singur program de spălare şi incapabile să le explice copiilor lor că pizza se înghite, n