"Ce poţi să faci când se întâmplă aşa ceva? Ce poţi să faci când pleacă «CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMĂNTENI»?" Erau vorbele actriţei Carmen Galin la moartea actorului Ştefan Iordache. Acum, la moartea bunei sale prietene, Mihaela Tonitza Iordache, aceeaşi Carmen Galin suspină vorbe de durere pentru cea care a fost "prietena mea foarte, foarte dragă, foarte caraghioasă şi mintoasă"...

"Acel «Aşteaptă-mă», aşternut peste flori la plecarea lui Ştefan Iordache - Ştefan al ei, ca un ţipăt, dar şi ca o promisiune, strigăt al Mihaelei, cea disperată pentru sufletul ei pereche, pentru iubirea vieţii ei, pentru el unic şi de neînlocuit vreodată, el plecat dincolo de spaţiu şi timp, acel «Aşteaptă-mă» ne-a înlemnit atunci pe toţi.

Întâlnirea ce urma, întâlnirea dorită cu disperare şi cu toată forţa iubirii ei, s-a produs dramatic de repede. Ea nu a mai avut răbdare, n-a mai putut aştepta. Îi era prea dor de Ştefan, şi cu siguranţă simţea şi dorul lui de ea. Şi aşa, într-o dimineaţă de martie, o dimineaţă cu soarele pe cer, a plecat în călătoria care ducea Acolo, la el. Şi mi-aduc aminte de acelaşi soare, într-o dimineaţă de vară, o fată frumoasă, foarte frumoasă, care ieşea din marea cea mare, la Mamaia, epuizată de înotul ei fantastic. Aşezându-se pe nisip l-a întâlnit pe cel care parcă o aştepta, pe Ştefan al ei. Ea era fata cu plete puternice şi lungi, cu ochii din tăciunele lui Tonitza, bunicul ei, şi el... Ştefan. Aşa a început totul. Un tot rotund ca soarele, ca naşterea, ca iubirea, ca toată viaţa lor. Iar acum, mintea mea naşte imaginea ei de azi, a Mihaelei, cea care, cu spatele spre noi, intră în apa mării şi se aruncă puternic şi înoată departe, foarte departe, spre marea ei întâlnire cu dragostea ei, cu minunea sufletului ei, cu unicul Ştefan.

O să-mi fie foarte dor de tine, Mihaela. Atât de dor, încât o să mă doară. Te-am iubit atât