Crezul artiştilor de la Cirque du Soleil este categoric: „Totul e posibil". Chiar şi să-l faci pe Icar să cadă din cer în mijlocul pădurii amazoniene ce se înalţă pe scena Royal Albert Hall.

Varekai, titlul spectacolului cu care trupa Cirque du Soleil s-a întors, după o absenţă de doi ani, la Londra, înseamnă, în dialectul Romani, „oriunde". Pentru cei peste cincizeci de circari de 18 naţionalităţi, „oriunde" ar putea foarte bine să fie sinonim cu „acasă". Pe scena înţesată de creaturile unui basm suprarealist, Varekai a recreat o altă „Arcă a lui Noe".

Dacă aș fi numărat și toate naţionalităţile spectatorilor veniţi la începutul lunii februarie să-i vadă pe saltimbanci luptându-se cu forța gravitațională, înălțimea, echilibrul şi, în general, luându-l peste picior pe Newton cu toate legile fizicii, s-ar fi putut spune că Turnul Babel s-a mutat în celebra sală Royal Albert Hall.

Între cele două „lumi", două personaje create pentru hazul sau mai degrabă penibilul momentului se agitau printre spectatori, înainte de începerea spectacolului, jucând rolul de plasatori neîndemânatici. Profitând de audiența pestriță, cei doi comici - australianul Steven Bishop și canadianca Mooky Cornish - au îndrăznit mici glumițe de neconceput pentru publicul obișnuit al Royal Albert Hall: s-au aruncat în brațele unor spectatori, au fluierat doamne și domnișoare, ba chiar au lipit peruci blonde pe capul unor domni onorabili trecuți de prima tinerețe. În pauzele dintre momentele de acrobație, cei doi aveau să revină, pe rând, în rol de magicieni neîndemânatici sau cântăreți fără talent.

Deşi amuzante, scheciurile celor doi au părut intercalate ca nuca-n perete între momentele de maximă tensiune ale circarilor. După o repriză de „dans în aer" pe o sârmă așezată la 20 de metri de sol, fără plasă de siguranță, imaginea lui Mooky Cornish încercând să-și strecoare formel