Scrisese pe coroana de flori pe care i-o pusese la cap, “Aşteaptă-mă! Mihaela”, iar în ferparul din ziar precizase şi mai limpede abisul în care se scufundase: "Sufletul şi viaţa mea nu m-au părăsit. Ne întâlnim curând... Ştefane, aşteaptă-mă. Fără tine n-am niciun rost. Te iubesc, Coco. Mihaela”.
Simţea că viaţa ei nu mai avea sens şi spunea: "Nu am copii, nu mai am un rost, nu are sens să mai trăiesc pe acest pământ. Ştefan era raţiunea mea de a exista... Acum, el nu mai e!".
A urmat un an şi jumătate de suferinţă cruntă şi de boală.
Care s-a încheiat astăzi de dimineaţă, la Sptalul Elias.
Mâine se va împlini exact un an şi jumătate de la moartea iubitului ei soţ, marele nostru actor, Ştefan Iordache.
Mihaela a ajuns, în sfârşit, la întâlnirea atât de mult dorită de întreaga ei fiinţă rămasă singură pe lume.
Graba ei a dus-o lângă el cu o zi mai devreme, o zi pe care n-a mai putut-o îndura.
Suferinţă şi boală
În ultima vreme stătuse numai în spitale, slăbise mult.
A îndurat chinul mai multor operaţii şi a pierdut un rinichi.
Ultima săptămână a fost în comă, mult mai aproape de cel atât de dorit decât de lumea în care el o părăsise.
Poate că acolo unde a ajuns, acum, Mihaela, la întâlnirea ei cu mult doritul Ştefan, se va afla şi bunicul său, pictorul Nicolae Tonitza, de la a cărui moarte se împlinesc în 2010, 70 de ani.