De când e lumea, femeile sunt considerate, prin natura lor, geloase, invidioase, perfide şi răutăcioase, aceste caracteristici reprezentând punctul de plecare pentru nenumărate discuţii şi fiind nu o dată subiect de roman sau film. Publicaţia Woman’s Day, în colaborare cu AOL Living, a publicat un „sondaj al geloziei“, în cadrul căruia 2.000 de femei au mărturisit ce le stârneşte invidia.
Prima concluzie, şi cea mai evidentă, a sondajului a fost aceea că femeile sunt în general mai geloase decât bărbaţii, indiferent de motive. 73 la sută dintre respondente au declarat că încearcă sentimente de invidie, comparativ cu doar 27 la sută dintre bărbaţi. Deşi domnii susţin că nu simt nici un strop de invidie atunci când alţi bărbaţi câştigă mai mult, arată mai bine sau au mai mult succes la femei, nu s-ar putea spune că, dacă partenera vreunuia ar vorbi toată ziua despre succesele vreunui coleg de serviciu, care este şi arătos, respectivul bărbat nu ar fi gelos. Explicaţia pentru această concluzie a studiului ar fi că, din moment ce gelozia şi invidia sunt considerate sentimente „feminine“, doamnelor pur şi simplu le vine mai uşor să le recunoască, spre deosebire de bărbaţi.
Femeile singure îşi invidiază prietenele căsătorite
Aproximativ 63 la sută dintre femeile chestionate au recunoscut că sunt invidioase pe prietenele lor căsătorite, în timp ce 37 la sută dintre respondente au declarat că sunt fericite şi singure şi că se bucură de acest statut. O atitudine corectă, am putea spune. Deşi lipsa unui partener „oficial“ are şi părţi negative, nu se poate spune că nu există şi lucruri bune în această situaţie. În definitiv, probabil că pentru orice „burlăciţă“ devine obositor şi agasant să tot navigheze pe profilurile sociale ale prietenelor şi să dea mereu peste aceleaşi poze „de familie“, de la petrecerea de logodnă sau de la nuntă. Chiar şi aşa,