LA ÎNĂLŢIME. Pe un panou de patru metri înălţime, tapetat cu prize, puteţi exersa căţăratul fără ham, dar cu saltele pe podea. Sursa: Adrian ScutariuSursa: Adrian Scutariu
1 /.
Scena unei foste săli de teatru de pe Şoseaua Grozăveşti s-a transformat într-o sală de bouldering. Locuind la câmpie, Mircea Struţeanu, Radu Vârlan şi Florin Limbovici au construit un panou care să imite căţărarea pe stâncile din Munţii Măcinului şi zona Buzăului.
Trei pereţi de patru metri înălţime, bombardaţi cu prize -un fel de stânci- se unesc într-un unghi ascuţit deasupra tavanului. Scaunele din sală au fost mutate în spate, pentru ca amatorii să-şi facă încălzirea de dinaintea antrenamentului: ture de sală, alergare la bicicletă, sărituri la coardă.
O altfel de mişcare
Este cel mai tehnic şi profesionist panou din ţară. Instructorii le cer celor 20 de cursanţi mult chef, bună dispoziţie şi entuziasm.
„E de-ajuns să vrei să te mişti”, explică Mircea, atârnat de o priză în tavan, fără ham. Traseul e la liberă alegere, iar în urcare te prinzi de orice priză care îţi vine la mână. Cele mai mari se numesc „volume”, iar coloritul lor indică într-o competiţie un anumit traseu de urmat. Primele mişcări la panou sunt de relaxare: te prinzi cu mâinile de câte o priză şi îţi laşi picioarele să plutească-n gol.
Căţărătorii au mereu la îndemână o periuţă asemănătoare celei de dinţi, pentru a curăţa magneziul care se depune de pe palme pe prize. Când tragi de „stâncă”, tensiunea din degete creşte, iar sportivii recomandă pansarea degetelor sensibile. Trebuie să ai o poziţie corectă a corpului pentru a avea echilibru în căţărare.
Sport necostisitor
În afară de plata cursurilor, boulderingul, ca un sport născut din alpinism, nu este costisitor. Echipamentul este format din tricou, pantaloni cât