Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evans visează la victorie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 13 martie 2010 ·

Energia Rovinari încearcă sâmbătă, de la ora 18.00, să dea marea lovitură pe terenul liderului Diviziei A la baschet masculin, Gaz Metan Mediaş, într-un joc din cadrul etapei a 26-a. „Stăm bine cu moralul, este ridicat, mai ales după ce am obţinut o victorie importantă împotriva CSM-ului din Bucureşti. Toată lumea este încrezătoare acum, am avut şi mai mult timp la dispoziţie să ne odihnim şi să ne pregătim, datorită meciului pe care l-am jucat în devans din etapa trecută, aşa că după aceste zile sper să facem un meci bun la Mediaş şi să obţinem victoria“, a spus antrenorul grupării gorjene, Theo Evans. Spre deosebire de Gaz Metan, care are doi jucători accidentaţi, Energia are tot lotul valid. „Nu avem probleme de lot, toată lumea este gata să joace. Va trebui să evoluăm împotriva lor în orice condiţii. Dacă nu vor juca Mitchell şi Phelps (accidentaţi), atunci şansele noastre cresc considerabil, dar cred că până la ora meciului cei doi vor fi recuperaţi şi vor juca“, a mai spus Evans. Americanul este încrezător, mai ales că acum are la dispoziţie un lot mai valoros decât în tur, când Gaz Metan s-a impus la Târgu Jiu, scor 93-73. „Noi avem acum o echipă mult mai puternică decât în tur, îl avem pe Kibwe Trim, care ne-a lipsit foarte mult în tur, şi nimeni nu i-a putut opri pe cei de la Mediaş în meciul de la Târgu Jiu. Dacă vom prinde o zi bună, vom arunca bine, meciul va fi strâns. Poate şi ei prind o zi proastă. Este o partidă imprevizibilă“, a punctat Theo Evans. Energia Rovinari încearcă sâmbătă, de la ora 18.00, să dea marea lovitură pe terenul liderului Diviziei A la baschet masculin, Gaz Metan Mediaş, într-un joc din cadrul etapei a 26-a. „Stăm bine cu moralul, este ridicat, mai ales după ce am obţinut o victorie importantă împotriva CSM-ului din Bucureşti. Toată lumea este încrezătoare acum, am avut şi mai mult timp la dispoziţie să ne odihnim şi să ne pregăti

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 31 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 33 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 48 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 47 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 48 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°