Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ipu, adus in instanta pentru Bamburic

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 13 martie 2010 ·

Cristian Fălcuş, zis Ipu, individul despre care se crede că ar fi fost implicat nu numai în tentativa de asasinare a omului de afaceri Liviu Bamburic, dar şi în atacul comis asupra lui Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, în februarie 2007, va fi adus, în cele din urmă, în instanţă.

Ipu va fi audiat de judecătorii Tribunalului Constanţa în procesul în care se presupune că i-ar fi „tocmit" pe Daniel Dediu, Dănuţ Mustaţă şi Grigore Dănilă să-l ucidă pe Liviu Bamburic. Procurorii spun că Ipu ar fi acţionat din partea lui Dragoş Boştină. În ciuda acestei legături puternice pe care individul se pare că ar avea-o cu cazul „Bamburic", procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nu au considerat necesar ca Fălcuş să fie citat ca martor în dosarul în care Dediu, Mustaţă şi Dănilă sunt judecaţi pentru tentativă de omor calificat. Totuşi, ieri, după audierea a trei martori cu identitate protejată, judecătorii Tribunalului Constanţa au pus în discuţie audierea lui Ipu şi a altor cetăţeni care, deşi au fost audiaţi la Parchet, nu au fost propuşi ca martori de către procurori. Ipu şi ceilalţi vor fi citaţi pentru termenul din 2 aprilie. Revenind la martorii sub protecţie care au dat ieri declaraţii în instanţă, unul dintre aceştia, fost coleg de muncă al suspecţilor, a precizat că se afla într-un bar din Galaţi când a văzut la televizor că a fost împuşcat un om de afaceri din Constanţa. Legat de ştirea respectivă, martorul spune că a aflat ulterior că Grigore Dănilă a fost cel care ar fi tras cu pistolul în afaceristul constănţean. „După ştirea de la televizor, pe care am văzut-o în ianuarie 2008, am văzut la Dănilă o sumă mare de bani, aproximativ 5.000 de euro. Apoi, în februarie sau martie 2008, am aflat de la numitul Dobrea Nicolae că, de fapt, Dănuţ Mustaţă ar fi fost cel care a împuşcat victima, nu Dănilă. Tot de la Dobrea am aflat că Dănilă n

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 19 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

România este mai aproape un ”paradis al infractorilor” decât un stat de drept, consideră vicepreședintele CSM

Ziare.com acum 59 minute
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a declarat marți, 4 martie, că sistemul juridic românesc se confruntă cu mai multe probleme și că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat

Sorin Grindeanu afirmă că este ”mai mult decât rezonabilă” solicitarea lui Cătălin Predoiu de a discuta în coaliţie despre excluderea lui Victor Ponta din partid dacă fostul lider PSD va candida la preşedinţia României

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu consideră ”rezonabilă” poziţia preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, privind posibilitatea excluderii lui Victor Ponta din PSD dacă acesta îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Ro

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°