Câteva rânduri pe un site: www.venus.org.ro, „Vino alături de noi şi învaţă ceea ce contează cu adevărat pentru tine... Workshop special pentru femei!... Feminitate la superlativ!...“. Cât poate fi de tentant, într-o lume în care se bate monedă pe inferioritatea femeii, pe nevoia de o aduce pe treapta superioară pe care o merită?! Destul!
Vineri, 5 martie. Mă grăbesc spre adresa indicată pe site. 5, 7, 9 - casele se rânduiesc cuminţi într-o linişte de iarnă întoarsă din drum. În jur, nici ţipenie. Găsesc poarta - verde, de fier. Intru uşor, fără să fiu oprită de vreun zăvor sau interfon. Şi înaintez printr-o curte lungă şi îngustă - un fel de uliţă de ţară cu hârtoapele aferente. În capăt, o casă. Mai bine zis, o construcţie aparent nelocuită, cu tencuiala rămasă gri şi zgrumţuroasă. Şi-o uşă. Dau să intru. Eroare: e doar toaleta. Mă uit în jur, mai fac şapte-opt paşi. După colţ, bingo: găsesc intrarea!
Lipită pe preş cu adeziv, o coală A4 mă povăţuieşte să mă descalţ. Perechile de cizme şi ghete înşiruite în dreapta, pe etajera de fier, îmi spun că nu sunt prima venită. Mă conformez, trag aer în piept şi fac marele pas. Din antreu, în stânga, mi se deschide încăperea. Înaltă, lată, dar şi lungă, semănând cu un hambar, cu grinzi şi stâlpi de lemn, însă curată, călduroasă, cu mochetă pe podea. Pe un perete domină un desen ciudat, roşu-verde, din patrulatere şi triunghiuri dispuse simetric. O diagramă, aflu mai târziu, utilă la şedinţele de meditaţie. Vizavi, un mic bufet cu ronţăieli şi apă pentru invitate; în vreme ce alături, în genunchi, o doamnă în salopetă neagră şi bine strânsă pe trup selectează programul muzical din această seară: ambiental, relaxant, zen. În faţă, oglinda ocupă o jumătate de zid. Cealaltă jumătate serveşte de ecran pentru proiectorul instalat mai în spate. Iar între toate aceste elemente menite să conducă spiritul pe paj
