Ai putea spune că e un fel de "Eu când vreau să fluier, fluier" mult mai stilizat şi mai elaborat - fără să îl salţi pe unul în detrimentul celuilalt. De fapt, singurul punct unde filmele lui Jacques Audiard şi Florin Şerban se întâlnesc e faptul că au ca personaj principal un tânăr aflat la închisoare pentru motive pe care le aflăm lapidar. Cei doi regizori au însă planuri de atac cu totul diferite. Dacă Şerban a intenţionat un film aspru, ca în viaţă, Audiard (marele câştigător al Premiilor César din acest an) face un film aspru pe dinafară, moale pe dinăuntru, în care autenticitatea e lucrată până la ultima geană.
Cel mai bun element e tocmai actorul principal, Tahar Rahim, care duce filmul pe umeri. Dacă nu mă înşel, apare în toate secvenţele, şi filmul are 150 de minute, totuşi. Profetul nu e un film care să te lovească de pereţi sau care să trezească în tine rezervele ascunse ale unor intuiţii profunde. Poate că mai impresionant (pentru că mai discret) era precedentul film al lui Jacques Audiard, Şi inima în loc mi se opri/De battre mon coeur s'est arrêté, unde Romain Duris avea un rol cumva asemănător şi unde - ca aici sau ca în celelalte filme ale cineastului francez - este vorba despre creştere şi maturizare, despre masculinul care întâlneşte calităţile calde şi desăvârşeşte individualizarea.
Vezi trailer-ul filmului:
La fel ca în filmele realizate de Jacques Audiard, mediul în care evoluează eroul e unul masculin. În Profetul e închisoarea unde intră tânărul magrebian Malik la începutul filmului şi unde are de stat, vom afla repede, şase ani. Pentru că în închisoare există două tabere, corsicanii şi arabii, Malik va trebui să opteze pentru una dintre ele pentru că va avea nevoie de protecţie. Aşa ajunge sub aripa liderului corsicanilor, César Luciani (Niels Arestrup, şi el foarte bun!) şi ulterior va deveni mân