Deputatul Gabriel Tiţa-Nicolescu şi-a lansat, în cadrul „Târgului de carte” de la Braşov, „Tratatul de dreptul afacerilor. Volumul I. Persoanele juridice”. Autorul, lector universitar şi doctor în drept înainte de a împlini 30 de ani, a declarat că a lucrat la această lucrare cinci ani, timp în care, la fiecare modificare legislativă a fost nevoit să reia cartea de la capăt. „Vă asigur că orice modificare legislativă care va urma nu va schimba nimic din spiritul acestei cărţi care este scrisă pentru nejurişti, astfel încât toată lumea să înţeleagă cum stau lucrurile în dreptul afacerilor”, a declarat Tiţa.
Nicolae Ţucunel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, prezent la eveniment, a precizat că este o carte extrem de utilă pentru oamenii de afaceri. „În mare, o astfel de carte ne cam ţine loc de avocat. M-a surprins plăcut faptul că termenii sunt explicaţi ca să fie înţeles de toată lumea şi că nu se tratează doctrine de drept, ci cazuri întâlnite frecvent în dreptul firmelor”.
Cartea va fi urmată şi de alte volume care vor trata „contractele comerciale” şi „procedura insolvenţei comerciale”. Deputatul Gabriel Tiţa-Nicolescu şi-a lansat, în cadrul „Târgului de carte” de la Braşov, „Tratatul de dreptul afacerilor. Volumul I. Persoanele juridice”. Autorul, lector universitar şi doctor în drept înainte de a împlini 30 de ani, a declarat că a lucrat la această lucrare cinci ani, timp în care, la fiecare modificare legislativă a fost nevoit să reia cartea de la capăt. „Vă asigur că orice modificare legislativă care va urma nu va schimba nimic din spiritul acestei cărţi care este scrisă pentru nejurişti, astfel încât toată lumea să înţeleagă cum stau lucrurile în dreptul afacerilor”, a declarat Tiţa.
Nicolae Ţucunel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, prezent la eveniment, a precizat că este o carte extrem de utilă pentr