"Eseu despre lumea lui Caragiale" de Mircea Iorgulescu a aparut in librarii un an inainte de caderea comunismului.
Cartea a starnit un interes care a depasit lumea literara. Autorul regandea in perspectiva proprie opera si lumea caragialiana, vazuta ca un carnaval grotesc, in care singura preocupare a oamenilor pare a fi vorbitul. O logoree fara inceput, fara sfarsit si fara noima. O lume nebuna, populata cu insi care trancanesc, flecaresc, palavragesc, sporovaiesc, bat campii fara sa spuna nimic, dar cu o energie inepuizabila. Aceasta viziune posibila n-a facut unanimitatea lumii literare, dar a interesat cititorul obisnuit, neinteresat de critica literara. De ce? Cu un sarcasm de zile mari, autorul a accentuat asemanarile cu actualitatea, facand din Caragiale contemporanul comunismului in faza de descompunere. Interpretarea eseului ca un pamflet la adresa dictaturii a fost considerata un abuz. Nu era. Vigilenta cenzurii a tuns cartea si i-a schimbat titlul initial, care era "Marea trancaneala". Comunismul la apus derapase in logocratia sedintelor, indicatiilor, rapoartelor mincinoase, statisticilor false, cuvantarilor magistrale si telegramelor de adeziune.
Comunismul e de mult oale si ulcele, nu si comunistii si securistii convertiti la democratie. Cum stam cu trancaneala? Stam bine. Stam si vorbim. La inceput aveam o scuza. Eram nevorbiti dupa decenii de democratie a aplauzelor. Ne-am pus pe vorba, acasa, pe strada, la piata, la carciuma, pe unde scurte, pe unde ultrascurte, pe unde vrei si pe unde nu vrei. Si cand credeam ca ne-am ostoit de arsita vorbelor, au aparut televiziunile private si, mai ales, cele asa-zise de informatii, care au relansat marea trancaneala nationala. De la lasarea serii pana dupa miezul noptii pe toate canalele se vorbeste. O duzina de moderatori, vreo doua de analisti si vreo doua de politicieni, mereu aceiasi, isi dau